ciocan definitie

43 definiții pentru ciocan

ciocán sn [At: CORESI, PS. 196 / V: cioceán sm / Pl: ~e / E: vsl чeкaн] 1 Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. 2 (Pop; îe) A fi între ~ și nicovală A fi într-o situație critică. 3 (Pop; îe) A sta ~ pe (sau în) capul cuiva sau cuiva la cap A plictisi pe cineva cu insistențele. 4 (Pop, îe) A sta ~ (sau cioc) A sta dus pe gânduri. 5 (Pop; îae; despre vite) A fi pătrunse de frig. 6 (Pop; îe) A fi înghețat ~ A fi înghețat tun. 7 Unealtă de săpat pământul pietros. 8 (Îs) ~ marcator Ciocan (1) de marcat arborii din pădure sau buștenii. 9 (Îs) ~ silvic Unealtă în forma unei securi mici, cu muchea lungă și marcată Cf fier, băltac. 10 (Îs) ~ numărător sau revolver Roată metalică pentRU numerotarea trunchiurilor. 11 (îs) ~ de caldarâm Ciocan (1) scurt pentru pavaj. 12 (îs) ~ mecanic Ciocan (1) pus în mișcare de forța mecanică. 13 (îs) ~ pneumatic Ciocan (1) acționat prin aer comprimat. 14 (îs) ~ pneumatic de abataj Ciocan (1) pneumatic folosit pentru abatajul rocilor și substanțelor minerale. 15 (Spt) Instmment de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner. 16 (Pex) Probă sportivă de atletism practică cu acest instrument. 17 (Buc) Bucată de lemn fixată într-o coadă lungă, cu care se sfărâmă bulgării, după grăpat. 18 (Spc) Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. Cf ciocănaș, ciocănel. 19 (Înv) Armă din Egiptul antic. 20 Bucată de fier (sub formă de șarpe) atârnată de poartă, în partea dinspre stradă, cu care se lovea în poarta încuiată pentru a anunța prezența cuiva. 21 (Lpl) Pene înfipte în fusul sau grindeul roții de apă. 22 (Înv) Fusele vârtelniței. 23 (Pop; lpl) Brațele războiului. 24 (Reg) Copilul ușii. 25 (Reg) Cocoșul puștii. 26 (Înv) Pahar sau sticlă cu gâtul îngust și lunguieț din care se bea rachiul Cf țoi, țuică, țuiculiță. 27 (Reg) Știulete de porumb curățat de boabe Vz cocean, ciocălău, drug, cotolan. 28 Tulpina porumbului rămasă în pământ după cules Vz ciocălău, hluj, hlujan, cocean, ciuclej, tulean. 29 (Trs; Mun) Cotor de varză. 30 (Înv) Con de brad. 31 (Înv) Tulpina bureților. 32 (Înv) Pește cu capul mare de forma ciocanului (Zygaena malleus). 33 (Pop) Penis. 34 Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 35 (Îs) ~ de foc Bombardament de artilerie intens și de scurtă durată.
ciocán sm vz cloncan
ciocăní [At: URECHE, ap. TDRG / V: cionc~ / Pzi: ~nésc, 3 ~néște, ciócăne / E: ciocan] 1 vta A lovi cu ciocanul într-un corp tare. 2 vta A bate cu un obiect tare Cf bocăni. 3 vi A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare. 4 vi A bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). 5 vt A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. 6-7 vti A lovi (ceva cu scopul de a sparge sau) în cineva pentm a-i provoca durere. 8 vt (Pfm) A ciocni în sănătatea cuiva. 9 vta (D. păsări) A lovi cu ciocul Cf toca, tocăni. 10 vt (Fig) A se certa cu cineva. 11 vt (Fig) A cicăli pe cineva Si: a pisa, a toca, a tocăni. 12 vtrr (Fam) A (se) bate ușor. 13 vi A lucra ceva lovind cu ciocanul. 14 vi (Pex) A lucra la unele lucruri (mărunte).
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan.
CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj.
CIOCÁN1, ciocane, s. n. 1. Unealtă manuală de lovire, de forme și dimensiuni variate, formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală = a fi într-o situație critică (din care nu există posibilitate de ieșire). A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a insista pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦ Spec. (Sport) Bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner folosită în probele de aruncat; p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu această bilă. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦ Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței. 3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 4. (În sintagma) Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. – Din sl. čekanŭ.
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățăt sau nu de boabe); ciocălău. – Din scr. čokan.
CIOCÁN2, ciocane, s. n. (Pop.) Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. V. cinzeacă. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, scr. čokanj.
CIOCÁN1, ciocane, s. n. 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc., de forme și dimensiuni variate, prevăzută cu un mâner, folosită, manual sau mecanic, la bătut sau la prelucrat materiale rezistente. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovala = a fi într-o situatie critică (din care nu există posibilitate de ieșire). A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a stărui întruna pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦ Spec. (Sport) Instrument de aruncat, format dintr-o bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner; p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu acest instrument. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦ Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței. 3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 4. (În sintagma) Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. – Din sl. čekanŭ.
CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1.
CIOCÁN1, ciocani, s. m. (Regional) Știulete de porumb (mai ales curățit de boabe); cocean, ciocălău. Vitele mugeau de foame, căci paiele și ciocanii se isprăviseră. SANDU-ALDEA, D. N. 233.
CIOCÁN3, ciocane, s. n. (Familiar) Păhărel în formă de sticluță cu gîtul strîmt și lung, din care se bea rachiul. ◊ Conținutul unui asemenea păhărel. La masa din pridvor se cinsteau cu cîte un ciocan ele rachiu... Bleandă Mielu și Zaharia Turcu. PAS, L. I 7. Cum a descălecat, a dat calul în primirea argaților și a intrat în cîrciumă,, unde mai erau și alți isnafi, să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu și cu ceva mezelic. CARAGIALE, O. III De cum... apuca de bea numai un ciocan de rachiu, își pierdea mințile. ISPIRESCU, la TDRG.
CIOCÁN2, ciocane, s. n. 1. Unealtă alcătuită dintr-o bară sau un bloc de metal de dimensiuni variate și prevăzută cu un mîner, care servește la aplicarea de lovituri într-un material rezistent (cuie, piatră etc.). Muzica aspră a ciocanelor se aude departe prin sat, tăind văzduhul parcă fără nici o piedică. AGÎRBICEANU, S. P. 53. Un glas ascuțit de oțel atîrnat în sec țipă scurt, de afară, sub lovitura repede și fără de veste a unui ciocan metalic. HOGAȘ, M. N. 147. S-aude pe coasă cum sună ciocanul. COȘBUC, P. II 21. Numai iaca intră și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o pereche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. ◊ (Poetic) Vom spune... Cum cîntă din ciocane dimineața Și cîte planuri mari au muncitorii. BANUȘ, B. 89. ◊ Ciocan mecanic = ciocan pus în mișcare de o forță mecanică. Șeful echipei... Zîmbește ortacilor cu brațe-ncleștate Pe ciocanul mecanic care muge, se zbate. DEȘLIU, G. 46. Ciocan cu aburi = ciocan mecanic acționat prin forța aburilor. Ciocanul cel mare, cu aburi, dădea lovituri grele care zguduiau clădirea. SADOVEANU, O. III 157. Ciocan pneumatic = ciocan mecanic portativ acționat cu aer comprimat. Ciocan de abataj = ciocan pneumatic folosit pentru spargerea rocilor. Ciocanele de abataj păcăne fără întrerupere, bucăți mari de cărbune se desprind din strat și se rostogolesc pînă deasupra crațărului. BOGZA, V. J. 131. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală = a fi într-o situație critică din care nu există posibilitate de ieșire, a se afla între două forțe în conflict. A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a stărui mult pe lîngă cineva pentru dobîndirea unui lucru sau spre a-l îndupleca la ceva; a bate la cap (pe cineva). Văzînd că tatăl său sta mereu ciocan de capul lui ca să se strîngă de pe drumuri și să se apuce de ceva, o tuli d-acasă fără să spuie nimănui. POPESCU, B. 111. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente care seamănă ca formă (uneori și ca întrebuințare) cu ciocanul (1): a) (Sport) instrument de aruncat, format dintr-o ghiulea de-fier prinsă de o coardă de sîrmă terminată cu un mîner; b) fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului; c) fiecare dintre fusele vîrtelniței; d) unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. 3. Unul dintre cele trei oscioare din urechea medie, avînd forma unui ciocănel.
ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni
ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
!ciocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănésc/ciócăn, imperf. 3 sg. ciocăneá; conj. prez. 3 să ciocăneáscă/să ciócăne
!péște-ciocán (specie de pești) s. m., pl. pești-ciocán
ciocán (știulete) s. m., pl. ciocáni
ciocán (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne
péște-ciocán s. m.
CIOCÁN s. v. braț, cocean, furcă, fus, mână, stâlp, știulete, târnăcop, țoi.
CIOCÁN s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) mai. (Bate un cui cu ~ul.) 2. ciocan de lipit v. letcon; ciocan pneumatic = revolver.
CIOCĂNÍ vb. a bate, a bocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (~ cineva la ușă.)
CIOCĂNÍ vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, percuta, plictisi, sâcâi.
ciocán (ciocane), s. n.1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m.Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie le mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman.
CIOCÁN2 ~e n. pop. (la fructe și legume) Mijlocul tare; cocean; cotor. ~ de varză. /<sl. țokan
CIOCÁN1 ~e n. 1) Unealtă formată dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un mâner, cu care se lucrează prin lovire. ~ de cizmărie. ~ de mână.A fi (sau a se afla) între ~ și nicovală a fi la mare strâmtoare; a fi între două focuri. 2) Mașină-unealtă folosită la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealtă care servește la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sferă de metal prinsă de un cablu de sârmă, folosit pentru probe de aruncare. 5) înv. Dispozitiv instalat la o poartă, cu ajutorul căruia își anunțau venirea vizitatorii. /<sl. țekanu
ciocan n. cocean de porumb, de varză. [Metaforă analogă în sârbește și bulgărește: ČOKAN, ciocan și cocean (după asemănarea exterioară)].
ciocan n. 1. unealtă de fier cu coada de lemn spre a bate fierul; 2. verigă sau oblon, în mijlocul unei porți, care se lovește spre a se deschide poarta; 3. fam. păhărel cilindric de rachiu (25 dramuri): și după ce ca tot omul un ciocan de rachiu trag PANN; 4. pește cu capul lărgit în forma ciocanului (Zygaena malleus). [Slav. ČEKANŬ; sensul 3 (și în sârbește ČOKANĬ RAKIĬE) face aluziune la forma obiectului].
1) cĭocán m. (met. din cocean, ca și sîrb. čòkanj. Munt. Mold. sud. Cocean, strujan. Cĭocan de varză, mezu (inima) verzeĭ. – Fals n. la Cdr. V. nap-cĭocan și cĭoclej.
2) cĭocán n., pl. e (d. cĭoc, interj. care există și la Rușĭ și la alțĭ Slavĭ, înrudită cu vgr. týkos, cĭocan, și cu týpos, lovitură, urmă, tip, ca cĭocnesc față de cĭoplesc orĭ ca vgr. lykos față de lat. lupus, lup. Din aceĭașĭ răd. vsl. rus. čekanŭ, bg. čuk și čukán, cĭocan, [de unde ngr. tsukáni], čekan, bărbie; pol. czekan, pers. čugan. V. cocean. Cp. Bern. 1, 159). O unealtă de bătut cuĭe ș. a.: cĭocan de zidar, de dogar, de potcovar, de bătut la poartă (îld. clopot) ș. a. Fig. Între cĭocan și nicovală, între doŭă primejdiĭ (V. maĭ 2). Păhăruț, țoĭ orĭ șipușor de băut rachiŭ (ca și sîrb. čokanj rakije). S. m. Zool. Un pește marin cu capu ca cĭocanu (zygáena màlleus).
ciocan s. v. BRAȚ. COCEAN. FURCĂ. FUS. MINĂ. STÎLP. ȘTIULETE. TÎRNĂCOP. ȚOI.
CIOCAN s. (TEHN.) 1. (înv. și reg.) mai. (Bate un cui cu ~.) 2. ciocan de lipit = letcon; ciocan pneumatic = revolver.
ciocăni vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. PERCUTA. PLICTISI. SÎCÎI.
CIOCĂNI vb. a bate, a bocăni, a pocăni, (înv. și reg.) a suna, (reg.) a bontăni, a toca, a tocăni. (~ cineva la usă.)
în trei ciocane v. sârba.
CIOCAN subst. 1. – (Sur VII) etc. 2. Ciocan/a, -ăi, -ești ss 3. Ciocanea, fam. (Sd X); 4. Ciocănea t. (Mus). 5. Ciocănel (Sd XXII) etc. 6. Cf. Cioconari fam. mold.
a o ciocăni la vârf expr. (adol., obs.) a se masturba.
a rămâne ciocan la scară expr. (adol.) a nu fi luat în seamă, a fi tratat cu indiferență.
a sta ciocan pe capul cuiva expr. (adol.) a agasa / a cicăli / a enerva pe cineva.
ciocan, ciocane s. n. 1. (vulg.) penis. 2. (er.) act sexual. 3. pahar special pentru măsurarea băuturilor spirtoase, cu capacitatea de 100 ml.
între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă.

ciocan dex

Intrare: ciocan (știulete, cotor)
ciocan 1 pl. -e substantiv neutru
ciocan 2 pl. -i substantiv masculin
Intrare: ciocan (unealtă, păhărel)
ciocan 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: ciocăni (1 ciocăn)
ciocăni 1 ciocăn verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: Ciocan
Ciocan
Intrare: pește-ciocan
pește-ciocan substantiv masculin