ciocán (ciocane), s. n. – 1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie le mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman.