STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta.

STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezintă cineva sau ceva. ◊ Expr. A fi în stare (să...) = a putea, a fi capabil să... ♦ (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; poziție a corpului; postură. ◊ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpăr, a nu avea odihnă. ♦ Spec. Situație a unui corp sau a unui sistem determinată de structura sa, de condițiile exterioare etc. și definită prin anumite mărimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispoziție în care se află cineva. 3. Situație materială (bună); avere. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau pătură socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă socială. – V. sta.

STÁRE, stări, s. f. 1. Situație în care se află ceva sau cineva la un moment dat; mod, fel, chip în care se prezintă un lucru sau o persoană. Suferea foarte mult și se îngrijea de starea amicului său. Doctorul școlii i s-a părut prea nepăsător. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Pare-mi-se că-i trimis... ca să cerceteze starea isprăvniciilor. AKECSANDRI, T. I 198. În Țara Romînească starea țăranilor merse din zi in zi mai rău pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Stare de fapt = situație dată, reală. Stare de asediu v. asediu. Stare materială = situația cuiva din punctul de vedere al bunurilor personale, al averii. ◊ Expr. A fi în stare (să)... = a avea forța, capacitatea, energia de a săvîrși un lucru greu, neobișnuit, ciudat; a fi capabil să... Dar cu toate cele petrecute Sînt în stare iarăși să încep. BENIUC, P. 49. Mama însă era în stare să toarcă-n furcă și să învăț mai departe. CREANGĂ, O. A. 38. Nimeni nu dormea, dar puțini din pasageri erau în stare să se mai țină pe picioare. BOLINTINEANU, O. 270. E în stare a se bolnăvi dacă ar vedea că un fir de păr dintr-un favorit e mai lung decît celălalt. NEGRUZZI, S. I 64. ♦ Stare civilă v. civil. 2. Dispoziție (bună sau rea) în care se află cineva. 3. Situație materială bună, avere, avuție. Avusese starea ei personală și-i mai rămăsese și de la bărbat. PAS, Z. I 92. Avea ceva stare, cîștigată cu munca lui ori primită drept zestre. CĂLINESCU, I. C. 19. ◊ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstărit, avut, cu avere. Tatăl său, om cu oarecare stare, l-a ținut pe lîngă sine. GALACTION, O. I 85. Dînsa voia Fata-i să iubească Pe-un fecior cu stare Și cu vîlfa mare. COȘBUC, P. II 143. Singura lui rudă e un nepot cu stare. NEGRUZZI, S. II 200. ◊ Expr. A-și îndrepta starea = a-și îmbunătăți situația materială. Toți au rămas cu ideea că Toderică și-a îndreptat starea în țări străine, unde, cum se vede, găsise niscaiva jucători [de cărți] mai proști. NEGRUZZI, S. I 85. 4. (Învechit) Categorie, clasă socială. ♦ Grad, ierarhie, treaptă a unei clase sociale. Un boier de starea-ntîi trebuie să-mi deie cel puțin o păreche de straie și vro zece galbini. ALECSANDRI, T. 1328. 5. Faptul de a sta (în picioare, rezemat, pe loc etc.); poziție a corpului; postură. Se învîrtea în pat... își așeza picioarele și trupul în stările cele mai slobode. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Expr. A nu avea (sau a nu-l mai prinde) starea = a nu avea astîmpăr, a fi fără odihnă. Deși abia apucase să intre în curte, nu mai avu stare. Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Pe feciorul cel mai mic nu-l mai prindea starea, nu putea de jalea mamei și de dorul frate-său și a soru-sei. RETEGANUL, P. V 26.

stáre s. f., g.-d. art. stắrii; pl. stắri

stáre s. f., g.-d. art. stării; pl. stări

STÁRE s. 1. v. situație. 2. v. dispoziție. 3. situație, soartă. (Nu știe nimic de ~ lor.) 4. situație, (înv.) stepenă. (~ înfloritoare.) 5. v. condiție. 6. condiție, rang, teapă, treaptă, (pop.) mână, seamă. (Sunt de aceeași ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situație. (Avea și el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

STÁRE s. v. astâmpăr, calm, graviditate, liniște, odihnă, pace, repaus, sarcină, tihnă.

STÁRE stări f. 1) Situație sau mod în care se prezintă cineva sau ceva la un moment dat. ~ solidă. ~ lichidă. ~ea sănătății. ~ civilă. ~ materială. În ~ bună. ◊ ~ de fapt situație reală. A fi în ~ a) a fi capabil; a putea; b) a fi în vârstă, în etate. 2) Totalitate de bunuri ale unei persoane; avere; avuție. ◊ Cu ~ cu avere; bogat. A-și îndrepta ~ea a deveni (mai) avut. 3) ist. Pătură sau clasă socială cu statutul reglementat de stat. [G.-D. stării] /v. a sta

stare f. 1. acțiunea de a sta: o stare în calea progresului BĂLC.; 2. mod de a fi, situațiunea unei persoane sau a unui lucru: starea afacerilor, în proastă stare; 3. condițiune, profesiune: stare socială; 4. pozițiune: a pune în stare, a fi în stare de a...; 5. avere (= stare bună: cf. fr bien-être): om cu stare. [V. sfà]. V civil.

stáre f., pl. ărĭ (V. staŭ). Oprire, nemișcare, întrerupere: mișcarea și starea. Situațiune, mod de a fi: starea înfloritoare a țăriĭ, a afacerilor. Condițiune, pozițiune, treaptă: starea socială a cuĭva. Avere, bogăție: a avea stare, om cu stare. Diviziune (odă) în numele cîntărĭ bisericeștĭ, ca la prohodu Domnuluĭ (V. pesnă). Starea civilă. V. civil. A fi în stare, 1) a putea: rănitu nu era în stare să umble, 2) a fi capabil: acest bețivan e în stare să bea tot butoĭu!

împrejur-stare s. v. CAZ. CIRCUMSTANȚĂ. CONDIȚIE. CONJUNCTURĂ. IPOSTAZĂ. ÎMPREJURARE. POSTURĂ. POZIȚIE. SITUAȚIE. STARE.

stare s. v. ASTÎMPĂR. CALM. GRAVIDITATE. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. REPAUS. SARCINĂ. TIHNĂ.

STARE s. 1. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ nu poate acționa.) 2. dispoziție, situație. (În ce ~ sufletească se află?) 3. situație, soartă. (Nu știe nimic de ~ lor.) 4. situație, (Înv.) stepenă. (~ înfloritoare.) 5. condiție, poziție, situație, (înv. și pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ privilegiată.) 6. condiție, rang, teapă, treaptă, (pop.) mînă, seamă. (Sînt de aceeași ~.) 7. ierarhie, nivel, rang, scară, strat, treaptă. (~ socială.) 8. rost, situație. (Avea și el acum o ~.) 9. posibilitate, putere, putință, (înv.) putincioșie. (Să dea fiecare după ~ lui.) 10. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

stare (a unui acord) v. acord.

ADUNAREA STĂRILOR, instituție medievală de stat care cuprindea pe reprezentanții tuturor claselor și categoriilor sociale privilegiate. Comună tuturor statelor, avea atribuții politice, juridice, militare, administrative și fiscale. În izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul țării, Adunarea obștească, Dieta țării ș.a.

STARE SULLA CORDA (lat.) a sta pe frânghie – A se afla într-o situație nesigură.

om cu stare expr. om bogat / înstărit / cu avere.

STARE DE LEHAMITE sictir, târș, târșală.