ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal.

ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal.

ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (În opoziție cu vertical, despre o dreaptă sau un plan) Paralel cu suprafața liberă a unui lichid în stare de imobilitate. O rețea de galerii, perfect orizontale, străbate toată mina. BOGZA, Ț. 63. ◊ (Adverbial) Mergem orizontal un fragment de galerie. BOGZA, Ț. 62. ◊ (Substantivat) Totul e turtit, așezat, contopit în orizontala cîmpiei deasupra căreia... e o lume necunoscută. BOGZA, C. O. 385.

orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále

orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. sg. orizontálă, pl. orizontále

ORIZONTÁL, -Ă adj., s.f. (Dreaptă, plan) paralel(ă) cu suprafața unui lichid în echilibru. [Cf. fr., germ. horizontal].

ORIZONTÁL, -Ă I. adj. s. f. (dreaptă, plan) paralel cu suprafața unui lichid în echilibru. II. adj. referitor la orizont (1). (< fr., germ. horizontal, germ. Horizont, it. orizonte)

ORIZONTÁL ~ă (~i, ~e) și adverbial Care este paralel cu orizontul. Linie ~ă. A plana ~. /<germ., fr. horizontal

orizontal a. paralel cu orizontul: linie orizontală.

*orizontál, -ă adj. (fr. horizontal). Paralel orizontuluĭ, ca suprafața apelor line: plan orizontal. Perpendicular uneĭ direcțiunĭ care reprezintă convențional verticala: a scrie în rîndurĭ orizontale. Adv. În mod orizontal.

a sta la orizontală expr. a se culca, a se întinde, a se odihni în pat.