Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru strună

STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din păr de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza fierăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjoară bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic confecționat din metal, din intestine de animale etc., care se întinde pe unele instrumente muzicale și produce, prin vibrare, sunete; coardă. ◊ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a fi de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia, favoarea; a linguși pe cineva. 2. Sfoară bine întinsă, făcută din fire elastice și răsucite, destinată să țină întinsă pânza ferăstrăului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge strună = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leagă cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjură bărbia calului și se prinde de cele două capete ale zăbalei. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a înfrâna, a ține din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocoșului = numele a două plante erbacee cu frunzele ovale și flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
STRÚNĂ, strune, s. f. 1. Fir elastic (din metal sau din intestine de animale) care, întins pe o cutie de rezonanță, vibrează producînd tonuri muzicale; coardă (1). Privighetoarea e mare artist și cred c-ar putea interpreta o melodie auzită pe strune. SADOVEANU, O. VI 332. Scripcarul și cobzarul își potriveau într-una strunele. BUJOR, S.99. Salută zdrăngănind din strune Bătînd cadența din picior Și cîntă, legănîndu-și capul, Cobzarul. IOSIF, V. 48. ◊ Fig. În odaie struna tăcerii rămase atît de întinsă că multă vreme nimeni nu cuteză s-o atingă. DAN, U. 103. Vîntule, nebunule, De ți-ai rupe strunele. PĂUN-PINCIO, P. 43. ◊ Expr. A cînta (sau a bate) cuiva în strună (sau în struna cuiva) = a-i ține cuiva partea, a aproba tot ceea ce spune cineva, pentru a-i fi pe plac; a linguși pe cineva. Într-un an se duce la Iași cu cravată roșie pînă la brîu și ne cîntă în strună, într-altul ne împiedică serbarea. GALAN, Z. R. 13. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. A întoarce struna sau a o întoarce pe altă strună = a schimba cîntecul; fig. a-și schimba părerea, atitudinea; a întoarce foaia (v. foaie). Măi arcușe frățioare, Ia întoarce struna, Pentru dorul ce ne doare Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 17. (Glumeț) A-i face cuiva spatele strună = a bate zdravăn. Sună bine-n cobză, sună, Să nu-ți fac spetele strună. ALECSANDRI, P. A. 58. 2. Sfoară întinsă, făcută din fire elastice și răsucite. Eu îmi ridic iarăși varga undiței și cercetez cele două muște artificiale ale strunei. SADOVEANU, O. A. II 199. Spînu se zvîrlise în picioare... bizuit în prăjină și în struna de treizeci de fire de coadă de cal. id. N. F. 102. Descalecă arcașii... Trag, strunele vibrează, sunînd zbîrnăitoare. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ (În legătură cu verbe de mișcare, sugerînd ideea de mers grăbit, fără ocoluri, drept la țintă) N-apucă să-și ieie măcar rămas bun de la copilă, ci plecă strună. ȘEZ. VIII 71. ◊ Expr. (Despre acțiuni, activități) A merge strună = a merge foarte bine, a fi în ordine perfectă. E greu să dai de căpătîi, Dar dacă dai, merg strună toate. COȘBUC, P. I 89. Treaba mergea strună; băieții schimbau tabla în toate zilele, și sîmbăta, procitanie. CREANGĂ, A. 4. Treaba mergea strună. NEGRUZZI, S. I 343. 3. Parte a frîului care se pune sub bărbia calului și se agață de cele două capete ale zăbalei. Cai clăbuciți la strune și zabale. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în strună = a ține de scurt (pe cineva), a înfrîna, a stăpîni. Noua curte domnească... era plină de o gloată posomorîtă pe care abia o ținea în strună un șireag îndesat de dorobanți. ODOBESCU, S. I 107. 4. Compus: struna-cocoșului = nume dat la două plante erbacee cu frunzele ovale și florile albe (Cerastium).
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
strúnă s. f., g.-d. art. strúnei; pl. strúne
STRÚNĂ s. 1. v. coardă. 2. (TEHN.) coardă, sfoară. (~ ferăstrăului.) 3. v. cordar. 4. zăbăluță. (~ la zăbala căpăstrului.)
STRÚNĂ s. v. coardă.
strúnă (-ne), s. f.1. Coardă. – 2. Botar, zăbăluță. – 3. Flictenă. Sl. (bg., sb.) struna (Cihac, II, 377; Miklosich, Slaw. Elem., 46; Conev 73). – Der. struni (var. înstruni), vb. (a întinde o coardă; a întinde pînza ferăstrăului de mînă; a acorda un instrument de coarde; a întinde arcul; a înfrîna calul; a subjuga, a înfrîna); struneală, s. f. (pană, strunire).
STRÚNĂ ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioară, pian etc.), produce oscilații acustice; coardă. ◊ A zice din ~ a cânta la vioară (sau la cobză). A cânta cuiva în ~ (sau în ~a cuiva) a susține pe cineva în acțiunile lui; a ține hangul. A o întoarce pe altă ~ a) a-și schimba atitudinea față de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-și schimba părerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfășoară foarte bine. 2) Parte a frâului care trece pe sub bărbia calului. ◊ A ține pe cineva în ~ a înfrâna pornirile cuiva; a ține din scurt pe cineva. /<sl. struna
strúnă, strúne, s.f. (reg.) 1. panarițiu. 2. bătătură (în talpă). 3. cicatrice rămasă după vaccinare. 4. nume de boală (la oameni).
strună f. Mold. 1. coardă (de arc, de instrument muzical): din strune scoate un cântec jalnic; 2. linie dreaptă: în strună dreaptă prin Ștefan mă cobor din Cezar Al.; 3. zăbală la frâul calului; 4. fig. frâu: gloata abia o ținea în strună un șireag de dorobanți OD.; 5. frânghie ce leagă partea dinainte cu cea dinapoi a carului; 6. umflătură de jur împrejurul unghiei. [Slav. STRUNA, coardă]. ║ adv. întins: treaba merge strună.
strúnă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. struna, strună, coardă). Est. Coardă (fir întins care zbîrnîĭe la un instrument muzical, funie care împinge săgeata la arc, care se răsucește și ține întinsă pînza ferăstrăuluĭ, care ține legat pe dedesupt un car slab ș. a.). A bate’n struna cuĭva (fig.), a cînta cum îĭ place, a-ĭ vorbi pe plac. Linie (șir) de înrudire (vechĭ): a te scoborî în strună dreaptă din cineva. Mold. Munt. Un lănțișor care se pune la frîŭ supt buza caluluĭ ca să-l țiĭ din scurt (să-l struneștĭ. V. zăbăluță). Fig. A ține’n strună, a struni, a înfrîna. Un fel de sugiŭ (sugel) fn prejuru unghiiĭ. Adv. A merge treaba strună, a merge foarte bine (ca pe ciripie).
stru s. v. COARDĂ.
STRU s. 1. (MUZ.) coardă. (~ a unei viori.) 2. (TEHN.) coardă, sfoară. (~ a ferăstrăului.) 3. (TEHN.) cordar, întinzător, (reg.) aripă, cheie, încordător, lemnuș, limbă, lopățică, pană, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. (~ la ferăstrău.) 4. zăbăluță. (~ la zăbala căpăstrului.)
a cânta în strună expr. a se arăta de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia; a linguși (pe cineva).

strună definitie

strună dex

Intrare: strună
strună substantiv feminin