strúnă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. struna, strună, coardă). Est. Coardă (fir întins care zbîrnîĭe la un instrument muzical, funie care împinge săgeata la arc, care se răsucește și ține întinsă pînza ferăstrăuluĭ, care ține legat pe dedesupt un car slab ș. a.). A bate’n struna cuĭva (fig.), a cînta cum îĭ place, a-ĭ vorbi pe plac. Linie (șir) de înrudire (vechĭ): a te scoborî în strună dreaptă din cineva. Mold. Munt. Un lănțișor care se pune la frîŭ supt buza caluluĭ ca să-l țiĭ din scurt (să-l struneștĭ. V. zăbăluță). Fig. A ține’n strună, a struni, a înfrîna. Un fel de sugiŭ (sugel) fn prejuru unghiiĭ. Adv. A merge treaba strună, a merge foarte bine (ca pe ciripie).