13 definiții pentru repugnare
REPUGNÁ, pers. 3 repúgnă,
vb. I.
Intranz. (
Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din
fr. répugner, lat. repugnare. REPUGNÁ, pers. 3 repúgnă,
vb. I.
Intranz. (
Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din
fr. répugner, lat. repugnare. REPUGNÁ, pers. 3 repúgnă,
vb. I.
Intranz. (Construit cu dativul) A produce silă sau dezgust; a displăcea profund. Polițismul îi repugna. REBREANU, P. S. 122. Doctrina aceasta a fost egoistă și a repugnat întotdeauna spiritelor generoase. IBRĂILEANU, SP. CR. 101.
repugná (a ~) (
livr.)
vb.,
ind. prez. 3 repúgnă
repugná vb., ind. prez. 3 sg. repúgnă REPUGNÁ vb. v. displăcea. REPUGNÁ vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repúgnă. / < fr. répugner, cf. lat. repugnare – a rezista].
REPUGNÁ vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner, lat. repugnare)
A REPUGNÁ pers. 3 repúgnă intranz. livr. A inspira repugnanță; a produce repulsie; a displăcea totalmente. /<fr. répugner, lat. repugnare repugnà v.
1. a fi contrar: aceasta repugnă caracterului meu;
2. a simți repugnanță: ea repugnă acestei căsătorii;
3. a inspira desgust: intrigile îmi repugnă.
*repúgn și
-éz, a
-á v. intr. (lat. repugnare. a lupta contra. V.
pumn). Numaĭ la persoana III:
a-țĭ repugna (un lucru, o persoană), a-țĭ displăcea adînc.
REPUGNA vb. a-i displăcea. (Îmi ~ să fac acest lucru.) Repugnare dex online | sinonim
Repugnare definitie
Intrare: repugna
repugna verb grupa I conjugarea I