PANACÉE s. f. v. panaceu.

PANACÉU, panacee, s. n. Medicament despre care se credea în trecut că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacée s. f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.

PANACÉE s. f. v. panaceu.

PANACÉU, panacee, s. n. Medicament despre care se credea odinioară că vindecă orice boală. [Var.: (înv.) panacée s. f.] – Din lat. panacea, fr. panacée.

PANACÉE s. f. v. panaceu.

PANACÉU, panacee, s. n. Leac despre care odinioară se credea că ar fi eficace pentru orice boală. (Fig.; atestat în forma de f. sg; panacee) Trotoșul e odorul cel mai prețios și mai iubit a ocnenilor. El este mîngîierea lor, panaceea lor universală. NEGRUZZI, S. I 316. – Variantă: (învechit) panacée s. f.

panacéu s. n., art. panacéul; pl. panacée

panacéu s. n., art. panacéul; pl. panacée

PANACÉU s.n. Nume dat odinioară unor medicamente despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. [Pron. -ceu. / < fr. panacée, cf. gr. panakeia < pas – tot, akos – medicament],

PANACÉU s. n. medicament despre care se credea că ar putea să vindece orice boală; leac, remediu universal. (< fr. panacée, lat. panacea, gr. panakeia)

PANACÉU ~e n. 1) (la alchimiști) Medicament considerat atotvindecător. 2) fig. Remediu contra tuturor relelor; soluție salvatoare în orice situație. /<lat. panacea, fr. panacée

panaceu n. remediu universal.

*panacéĭe f., pl. eĭ și eĭe (lat. panacéa, d. vgr. panákeia, d. pân, tot, și ákos, medicament). Remediŭ universal (care vindecă toate boalele fizice saŭ morale). – E pleonazm a zice: panacee universală. Uniĭ zic panacéu n., pl. ee. V. catolicon.

PANACÉU (< ngr., fr., lat.; {s} gr. panakeia, din pan „tot” + akos „remediu”) s. n. Medicament despre care se credea odinioară (în practica alchimiștilor și în medicina veche) că vindecă orice boală; p. ext. leac, remediu universal.