osebire definitie

2 intrări

16 definiții pentru osebire

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A diferenția, a deosebi (1). (Refl.) Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96. Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176. 2. A despărți, a separa, a izola; a împărți, a divide. împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul in persoană a vorbi. PANN, N. H. 72. ◊ Refl. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea in ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117. 3. A excepta. N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285. – Variantă: (învechit) usebí (GORJAN, H. IV 155) vb. IV.
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. Potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire între noi și măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 137. Nu te folosește, de-ai fi chiar fiu de rege, Cînd n-ai întru naravuri d-un cîne osebire. NEGRUZZI, S. II 188. O, ce rea nenorocire! Își zicea bietul măgar, De ce astă osebire? ALEXANDRESCU, M. 285. ◊ Loc. adv. Fără osebire = fără excepție, fără deosebire. Făgăduiești glorie, putere, fericire, și ca mîni, rîzi de noi fără milă și fără osebire. ALECSANDRI, T. II 35. Cunosc Că îngrijești de toate, că fără osebire Ș-asupra mea privești. ALEXANDRESCU, M. 37. Cu osebire = în special, mai cu seamă, mai ales; extrem de mult, foarte mult. Unul cu altul se leagă cu osebire. CONACHI, P. 295. – Variantă: (învechit) usăbíre (GORJAN, H. II 203) s. f.
USĂBÍRE s. f. v. osebire.
USEBÍ vb. IV v. osebi.
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă
osebíre s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.
OSEBÍRE s. v. deosebire, diferență.
osebi vb. v. DEOSEBI. DESLUȘI. DESPĂRȚI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. IZOLA. SEPARA.
osebire s. v. DEOSEBIRE. DIFERENȚĂ.

osebire dex

Intrare: osebi (vb.)
usebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
osebi 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: osebire
osebire substantiv feminin
usăbire substantiv feminin