Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru osebi

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A diferenția, a deosebi (1). (Refl.) Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96. Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176. 2. A despărți, a separa, a izola; a împărți, a divide. împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul in persoană a vorbi. PANN, N. H. 72. ◊ Refl. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea in ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117. 3. A excepta. N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285. – Variantă: (învechit) usebí (GORJAN, H. IV 155) vb. IV.
USEBÍ vb. IV v. osebi.
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă
OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.
osebi vb. v. DEOSEBI. DESLUȘI. DESPĂRȚI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. IZOLA. SEPARA.

osebi definitie

osebi dex

Intrare: osebi (vb.)
usebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
osebi 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb