Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru osebire

OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Învechit și popular) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. Potrivit vechiului obicei domnesc, nu mai era osebire între noi și măria-ta. DELAVRANCEA, O. II 137. Nu te folosește, de-ai fi chiar fiu de rege, Cînd n-ai întru naravuri d-un cîne osebire. NEGRUZZI, S. II 188. O, ce rea nenorocire! Își zicea bietul măgar, De ce astă osebire? ALEXANDRESCU, M. 285. ◊ Loc. adv. Fără osebire = fără excepție, fără deosebire. Făgăduiești glorie, putere, fericire, și ca mîni, rîzi de noi fără milă și fără osebire. ALECSANDRI, T. II 35. Cunosc Că îngrijești de toate, că fără osebire Ș-asupra mea privești. ALEXANDRESCU, M. 37. Cu osebire = în special, mai cu seamă, mai ales; extrem de mult, foarte mult. Unul cu altul se leagă cu osebire. CONACHI, P. 295. – Variantă: (învechit) usăbíre (GORJAN, H. II 203) s. f.
USĂBÍRE s. f. v. osebire.
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebíre s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
OSEBÍRE s. v. deosebire, diferență.
osebire s. v. DEOSEBIRE. DIFERENȚĂ.

osebire definitie

osebire dex

Intrare: osebire
osebire substantiv feminin
usăbire substantiv feminin