nectar definitie

12 definiții pentru nectar

NECTÁR, (3) nectaruri, s. n. 1. Lichid secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor care îi făcea nemuritori pe cei ce o gustau. ♦ P. ext. Băutură minunată, delicioasă. 3. Băutură preparată pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. [Pl. (3) și: nectare] – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar.
NECTÁR s. n. 1. Suc (dulce) secretat de glandele nectarifere ale plantelor și care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor despre care se credea că dă nemurire celor care o gustă. ♦ P. ext. Băutură minunată, delicioasă. 3. Băutură preparată pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar.
NECTÁR, nectare, s. n. 1. Suc dulce secretat de anumite glande în interiorul florilor și care atrage insecte și păsări. S-ar fi îndulcit acum, în amărăciunea lui, cu nectarul florilor. SADOVEANU, E. 43. 2. (În mitologia greacă) Băutură a zeilor, despre care se credea că dă nemurire celor care gustă din ea. Hebe, tu a lui Joe iubită fiică! zînă Ce torni nectarul vesel în cupele cerești. ALECSANDRI, T. II 255. ♦ (Emfatic, prin analogie cu băutura mitologică) Băutură minunată, delicioasă. Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină: Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar. ALEXANDRESCU, M. 125.
!nectár s. n., (băuturi) pl. nectáruri/nectare
nectár s.n., pl. nectáre / nectáruri
NECTÁR s. (pop.) mană, miere, suc. (~ al plantelor melifere.)
NECTÁR s.n. 1. Băutură a zeilor despre care se spunea că face nemuritor pe cel care o gustă. 2. (Bot.) Suc dulce secretat de unele glande ale florilor. [< lat., gr. nectar, cf. fr. nectar].
NECTÁR s. n. 1. (mit. gr.) băutură a zeilor, despre care se credea că face nemuritor pe cel care o gustă. 2. suc dulce secretat de unele glande ale florilor. 3. (fig.) băutură fermentată; licoare. (< fr., lat. nectar, gr. nektar, germ. Nektar)
NECTÁR ~e n. 1) bot. Lichid secretat, mai ales de florile plantelor malifere, pe care albinele îl adună și îl transformă în miere. 2) (în mitologia greacă) Băutură divină despre care se credea că dă viață fără de moarte. 3) fig. Băutură savuroasă. [Pl. și nectaruri] /<ngr. néctar, lat., fr. nectar, germ. Nektar
nectar n. 1. Mit. băutură rezervată zeilor; 2. fig. băutură foarte plăcută.
nectár n., pl. urĭ (lat. néctar, néctaris, vgr. néktar). Mit. Băutura zeilor (V. ambrozie). Fig. Băutură delicioasă, maĭ ales vorbind de vin.
NECTAR s. (pop.) mană, miere, suc. (~ al plantelor melifere.)

nectar dex

Intrare: nectar (pl. -e)
nectar pl. -e
Intrare: nectar (pl. -uri)
nectar pl. -uri