mansuetudine definitie

9 definiții pentru mansuetudine

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.
MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.
mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii
mansuetúdine s. f. (sil. -su-e-), g.-d. art. mansuetúdinii
MANSUETÚDINE s. v. blândețe, bunătate.
MANSUETÚDINE s.f. (Liv.) Blândețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine].
MANSUETÚDINE s. f. blândețe, bunătate. (< fr. mansuétude, lat. mansuetudo)
*mansuetúdine f. (lat. mansuetúdo, -údinis). Blîndeță, amabilitate, indulgență.
mansuetudine s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.

mansuetudine dex

Intrare: mansuetudine
mansuetudine substantiv feminin
  • silabisire: -su-e-