espiator, ~oare sm, a vz expiator

espiatoriu sm, a vz expiator

expiator, ~oare [At: NEGULICI / V: (înv) ~iu, esp~, (îvr) espiatoriu[1] / P: ~pi-a~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr expiateur, lat expiatorius] (Liv) 1 a (Rar) Care poate șterge, ispăși sau răscumpăra o greșeală Si: ispășitor 2 sm (Îvr) Mântuitor.

expiatoriu, ~ie a vz expiator

EXPIATÓR, -OÁRE, expiatori, -oare, adj. (Livr.) Care poate șterge, ispăși, răscumpăra o greșeală; ispășitor. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. expiatoire, lat. expiatorius.

EXPIATÓR, -OÁRE, expiatori, -oare, adj. (Livr.) Care poate șterge, ispăși, răscumpăra o greșeală; ispășitor. [Pr.: -pi-a-] – Din fr. expiatoire, lat. expiatorius.

ESPIATÓR, -OÁRE adj. v. expiator.

EXPIATÓR, -OẮRE, expiatori, -oare, adj. Care este menit să șteargă, să răscumpere o greșeală; ispășitor. (Atestat în forma espiator) Un singur gînd espiator... să cîștig bani mulți cu sorcova și să dau Nicuții, în fiece dimineață, cîte o plăcintă cu carne. DELAVRANCEA, H. T. 283. – Variantă: (învechit) espiatór, -oáre adj.

expiatór (livr.) (-pi-a-) adj. m., pl. expiatóri; f. sg. și pl. expiatoáre

expiatór adj. m. (sil. -pi-a-), pl. expiatóri; f. sg. și pl. expiatoáre

EXPIATÓR adj. v. ispășitor.

ESPIATÓR, -OÁRE adj. v. expiator.

EXPIATÓR, -OÁRE adj. (Liv.) Care poate șterge, ispăși o greșeală; ispășitor. [Var. espiator, -oare adj. / < fr. expiatoire, lat. expiatorius].

EXPIATÓR, -OÁRE adj. care poate șterge, ispăși o greșeală. (< fr. expiatoire, lat. expiatorius)

expiator a. și m. care expiază.

expiator adj. v. ISPĂȘITOR.