Dicționare ale limbii române

27 definiții pentru dezarticulat

dezarticulá1 [At: LM / S și: (înv) desa~ / E: fr désarticuler] 1 vt (Med; c.i. membre sau părți ale lor) A amputa la nivelul unei articulații. 2 vr (D. oase) A ieși din articulație Si: a se disloca. 3 vr (D. un organism, un tot organic etc.) A-și pierde unitatea, coeziunea Si: a (se) dezmembra, a (se) dezagrega. 4 vt A anula.
dezarticula2 vt [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pzi: ~léz / E: dez- + articula] 1 (Rar; c.i. cuvinte, silabe și alte sunete ale vorbirii) A separa. 2 (Rar) A suprima articolul de la cuvinte articulate.
dezarticulát1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula1] (Rar) 1-2 Dezarticulare1 (1-2). 3 Anulare.
dezarticulát2 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula2] (Rar) 1-2 Dezarticulare2 (1-2).
dezarticulát3, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula1] 1 (D. membre sau părți ale lor) Care a suferit operația de amputare la nivelul unei articulații. 2 (D. oase) Care a ieșit din articulații Si: dislocat. 3 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Care este lipsit de coordonare, neavând precizie sau elasticitate în mișcări Si: dezechilibrat, rigid.
dezarticulát4, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula2] 1 (D. sunete vocale) Emis fără participarea organelor vorbirii. 2 (Pex) Pronunțat neclar Si: bolborosit, îngăimat. 3 Nearticulat. 4 (Spc) Lipsit de claritate, unitate, armonie etc. 5 (Rar; grm) Nearticulat.
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler.
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. 1. Tranz. A amputa un membru sau o parte a lui la nivelul unei articulații. 2. Refl. (Despre oase) A ieși din articulații; a se disloca. 3. Refl. Fig. A-și pierde coeziunea, unitatea. – Din fr. désarticuler.
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.
DEZARTICULÁ, dezarticulez, vb. I. Tranz. A scoate (un membru) din articulație (printr-o operație chirurgicală). ♦ Refl. (Despre oase) A ieși din încheieturi, a se disloca; fig. (despre un organism, un tot organic) a-și pierde coeziunea, a se dezagrega.
DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre membre) Scos din articulație; (despre oase) ieșit din încheieturi, dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; dezechilibrat; țeapăn. Mioara... cade încet în fotoliu, ca o păpușă dezarticulată. CAMIL PETRESCU, T. II 34. Prostit, dezarticulat, risipit cu desăvîrșire sufletește, Gore se prăbușise lîngă mașină. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 39. 3. (Rar, despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, neclar pronunțat. îmi pluteau vorbele nesigure, dezarticulate. CAMIL PETRESCU, U. N. 12.
!dezarticulá (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarticuleáză
dezarticulá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezarticuléz, 3 sg. și pl. dezarticuleáză
DEZARTICULÁ vb. v. luxa.
DEZARTICULÁT adj. v. luxat.
DEZARTICULÁ vb. I. tr. A scoate un membru din încheietură, din articulație. ♦ refl. (Despre oase) A ieși din articulații; (fig.) a se sfărâma, a se spulbera, a se dezagrega. [Cf. fr. désarticuler].
DEZARTICULÁT, -Ă adj. 1. Scos din încheietură; ieșit din încheietură. 2. (Fig.) Cu mișcări necoordonate. ♦ Țeapăn. 3. (Lingv.; despre sunete, cuvinte) Prost articulat, neclar, rău pronunțat. [< dezarticula].
DEZARTICULÁ vb. I. tr. 1. (med.; despre membre) a face să iasă din articulație. 2. (chir.) a amputa la nivelul unei articulații. II. refl. 1. (despre oase) a ieși din încheieturi. 2. a-și pierde coeziunea, a se dezmembra. (< fr. désarticuler)
DEZARTICULÁT, -Ă adj. 1. (despre membre, oase) scos din articulație. 2. (fig.) cu mișcări necoordonate; dezechilibrat. 3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar. (< dezarticula)
A DEZARTICULÁ ~éz tranz. 1) (membre) A scoate din articulație (printr-o operație chirurgicală). 2) A desface în părțile componente; a dezmembra. /<fr. désarticuler
A SE DEZARTICULÁ mă ~éz intranz. 1) (despre membre) A ieși din articulație; a se disloca; a se luxa; a se scrânti. 2) (despre comunități) A pierde coeziunea internă; a se dezagrega; a se dezmembra; a se descompune; a se destrăma; a se dezbina. /<fr. désarticuler
dezarticulà v. 1. a face o amputare în articulațiuni: a dezarticula un umăr; 2. Anat. a separa oasele unui schelet.
* dezarticuléz v. tr. (fr. désarticuler). Scot din articulațiune, desfac un schelet, o mașină. Fac o amputare la articulațiunĭ.
DEZARTICULA vb. (MED.) a (se) deplasa, a (se) disloca, a (se) luxa, a (se) scrînti, a (se) suci, (rar) a (se) răsuci, (înv. și reg.) a (se) sminti, (reg.) a (se) strica, (prin Transilv.) a (se) muruli, (Transilv.) a (se) pica, (prin Transilv. și Bucov.) a (se) preti, (prin vestul Munt.) a (se) proclinti. (Și-a ~ osul umărului.)
DEZARTICULAT adj. (MED.) deplasat, dislocat, luxat, scrîntit, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit. (Os ~.)
DEZARTICULÁT, -Ă adj. (< dezarticulá, cf. fr. désarticuler): în sintagmele cuvânt dezarticulat și sunet dezarticulat (v.).

dezarticulat definitie

dezarticulat dex

Intrare: dezarticula
dezarticula verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: dez-
Intrare: dezarticulat
dezarticulat adjectiv