DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre membre) Scos din articulație; (despre oase) ieșit din încheieturi, dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; dezechilibrat; țeapăn. Mioara... cade încet în fotoliu, ca o păpușă dezarticulată. CAMIL PETRESCU, T. II 34. Prostit, dezarticulat, risipit cu desăvîrșire sufletește, Gore se prăbușise lîngă mașină. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 39. 3. (Rar, despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, neclar pronunțat. îmi pluteau vorbele nesigure, dezarticulate. CAMIL PETRESCU, U. N. 12.