dezarticulát¹ sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula¹] (Rar) 1-2 Dezarticulare¹ (1-2). 3 Anulare.

dezarticulát² sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarticula²] (Rar) 1-2 Dezarticulare² (1-2).

dezarticulát³, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula¹] 1 (D. membre sau părți ale lor) Care a suferit operația de amputare la nivelul unei articulații. 2 (D. oase) Care a ieșit din articulații Si: dislocat. 3 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Care este lipsit de coordonare, neavând precizie sau elasticitate în mișcări Si: dezechilibrat, rigid.

dezarticulát⁴, ~ă a [At: RESMERIȚĂ, D. / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarticula²] 1 (D. sunete vocale) Emis fără participarea organelor vorbirii. 2 (Pex) Pronunțat neclar Si: bolborosit, îngăimat. 3 Nearticulat. 4 (Spc) Lipsit de claritate, unitate, armonie etc. 5 (Rar; grm) Nearticulat.

DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.

DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre oase) Ieșit, sărit din articulații; dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; (despre mișcări) care arată, trădează lipsă de coordonare; dezordonat. 3. (Despre membre sau părți ale lor) Amputat la nivelul unei articulații. 4. (Rar; despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, pronunțat neclar. – V. dezarticula.

DEZARTICULÁT, -Ă, dezarticulați, -te, adj. 1. (Despre membre) Scos din articulație; (despre oase) ieșit din încheieturi, dislocat. 2. Fig. Incapabil de mișcări coordonate; dezechilibrat; țeapăn. Mioara... cade încet în fotoliu, ca o păpușă dezarticulată. CAMIL PETRESCU, T. II 34. Prostit, dezarticulat, risipit cu desăvîrșire sufletește, Gore se prăbușise lîngă mașină. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 39. 3. (Rar, despre cuvinte și despre sunetele vorbirii) Rău articulat, neclar pronunțat. îmi pluteau vorbele nesigure, dezarticulate. CAMIL PETRESCU, U. N. 12.

DEZARTICULÁT adj. v. luxat.

DEZARTICULÁT, -Ă adj. 1. Scos din încheietură; ieșit din încheietură. 2. (Fig.) Cu mișcări necoordonate. ♦ Țeapăn. 3. (Lingv.; despre sunete, cuvinte) Prost articulat, neclar, rău pronunțat. [< dezarticula].

DEZARTICULÁT, -Ă adj. 1. (despre membre, oase) scos din articulație. 2. (fig.) cu mișcări necoordonate; dezechilibrat. 3. (despre sunete, cuvinte) rău articulat, neclar. (< dezarticula)

DEZARTICULAT adj. (MED.) deplasat, dislocat, luxat, scrîntit, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit. (Os ~.)

DEZARTICULÁT, -Ă adj. (< dezarticulá, cf. fr. désarticuler): în sintagmele cuvânt dezarticulat și sunet dezarticulat (v.).