deferi vt [At: HELIADE, PARALELISM I, 66 / V: ~rí / Pzi: ~fér / E: fr déférer] 1 (C.i. titluri) A acorda. 2 (C.i. distincții) A decerna. 3 (C.i. persoane etc.) A trimite în judecată. 4 (C.i. situații etc.) A supune urmăririi penale. 5 (Jur; îe) A ~ jurământ A cere ca cineva să jure înainte de a face declarații sau depoziții.

deferít2, ~ă a [At: MDA ms / V: ~rát / Pl: ~iți, ~e / E: deferi] 1 (D. titluri) Acordat. 2 (D. distincții) Decernat. 3 (D. persoane) Trimis în judecată. 4 (D. situații) Supus urmăririi penale.

deferít1 sn [At: MDA ms / V: ~rát / Pl: (nob) ~uri / E: deferi] 1-4 Deferire (1-4).

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin «justiției», «tribunalului» etc.) A trimite (pe cineva) în judecată; a supune o cauză unui for judecătoresc. Sabotorii au fost deferiți tribunalului. ◊ A deferi jurămînt = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. 2. (Neobișnuit) A da, a acorda (cinste, demnități, distincții); a conferi. Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583.

deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 să defére

deferí (a acorda un titlu, a trimite în judecată) vb., ind. prez. 1 sg. defér, 3 sg. și pl. deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 sg. și pl. defére

DEFERÍ vb. v. acorda, atribui, conferi, da, decerna.

DEFERÍ vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊ A deferi jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i. defér. / < fr. déférer, lat. deferre].

DEFERÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre)

A DEFERÍ defér tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justiției un acuzat. ◊ ~ jurământ a depune jurământ (în fața judecății). 2) rar (distincții, onoruri) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. déférer, lat. deferre

deferì v. 1. a da, a conferi: a deferi onoruri; 2. a trage în judecată; 3. a condescinde din respect.

*defér, a -í v. tr. (lat. dé-fero, -férre, d. férre, a purta, a duce. – Defer, deferă, defeream; să defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, delațiune). Decern, daŭ: a deferi onorurĭ. A deferi în justiție, a da în judecată. V. intr. Cedez, condescind: a deferi etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva, a ceda, a condescinde etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva.

deferi vb. v. ACORDA. ATRIBUI. CONFERI. DA. DECERNA.