Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

15 defini╚Ťii pentru deferit

deferi vt [At: HELIADE, PARALELISM I, 66 / V: ~r├ş / Pzi: ~f├ęr / E: fr d├ęf├ęrer] 1 (C.i. titluri) A acorda. 2 (C.i. distinc╚Ťii) A decerna. 3 (C.i. persoane etc.) A trimite ├«n judecat─â. 4 (C.i. situa╚Ťii etc.) A supune urm─âririi penale. 5 (Jur; ├«e) A ~ jur─âm├ónt A cere ca cineva s─â jure ├«nainte de a face declara╚Ťii sau depozi╚Ťii.
defer├şt2, ~─â a [At: MDA ms / V: ~r├ít / Pl: ~i╚Ťi, ~e / E: deferi] 1 (D. titluri) Acordat. 2 (D. distinc╚Ťii) Decernat. 3 (D. persoane) Trimis ├«n judecat─â. 4 (D. situa╚Ťii) Supus urm─âririi penale.
defer├şt1 sn [At: MDA ms / V: ~r├ít / Pl: (nob) ~uri / E: deferi] 1-4 Deferire (1-4).
DEFER├Ź, def├ęr, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin ÔÇ×justi╚ŤieiÔÇŁ, ÔÇ×tribunaluluiÔÇŁ etc.) A trimite (pe cineva) ├«naintea unui organ de judecat─â sau de urm─ârire penal─â; a supune o cauz─â unui for judec─âtoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distinc╚Ťie). ÔÇô Din fr. d├ęf├ęrer, lat. deferre.
DEFER├Ź, def├ęr, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin ÔÇ×justi╚ŤieiÔÇŁ, ÔÇ×tribunaluluiÔÇŁ etc.) A trimite (pe cineva) ├«naintea unui organ de judecat─â sau de urm─ârire penal─â; a supune o cauz─â unui for judec─âtoresc. 2. (Neobi╚Önuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distinc╚Ťie). ÔÇô Din fr. d├ęf├ęrer, lat. deferre.
DEFER├Ź, def├ęr, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu ╚Öi la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin ┬źjusti╚Ťiei┬╗, ┬źtribunalului┬╗ etc.) A trimite (pe cineva) ├«n judecat─â; a supune o cauz─â unui for judec─âtoresc. Sabotorii au fost deferi╚Ťi tribunalului. ÔŚŐ A deferi jur─âm├«nt = a pune pe cineva, ├«n lips─â de alte probe, s─â jure ├«n fa╚Ťa justi╚Ťiei. 2. (Neobi╚Önuit) A da, a acorda (cinste, demnit─â╚Ťi, distinc╚Ťii); a conferi. Maiorul... ├«╚Öi ├«n─âl╚Ť─â vesel sabia ├«n sus, mul╚Ťumind cu entuziasm colonelului c─â a deferit lui ╚Öi muscelenilor s─âi aceast─â onoare. ODOBESCU, S. III 583.
defer├ş (a ~) (a trimite ├«n judecat─â) vb., ind. prez. 3 def├ęr─â, imperf. 3 sg. defere├í; conj. prez. 3 s─â def├ęre
defer├ş (a acorda un titlu, a trimite ├«n judecat─â) vb., ind. prez. 1 sg. def├ęr, 3 sg. ╚Öi pl. def├ęr─â, imperf. 3 sg. defere├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. def├ęre
DEFER├Ź vb. v. acorda, atribui, conferi, da, decerna.
DEFER├Ź vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite ├«n judecat─â, a supune spre judecare ├«n fa╚Ťa justi╚Ťiei. ÔŚŐ A deferi jur─âm├ónt = a cere cuiva, ├«n lips─â de alte probe, s─â jure ├«n fa╚Ťa justi╚Ťiei. [P.i. def├ęr. / < fr. d├ęf├ęrer, lat. deferre].
DEFER├Ź vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare ├«n fa╚Ťa justi╚Ťiei. ÔÖŽ a ~ jur─âm├ónt = a cere cuiva, ├«n lips─â de alte probe, s─â jure ├«n fa╚Ťa justi╚Ťiei. (< fr. d├ęf├ęrer, lat. deferre)
A DEFER├Ź def├ęr tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justi╚Ťiei un acuzat. ÔŚŐ ~ jur─âm├ónt a depune jur─âm├ónt (├«n fa╚Ťa judec─â╚Ťii). 2) rar (distinc╚Ťii, onoruri) A acorda drept recompens─â pentru succesele ob╚Ťinute ├«ntr-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. d├ęf├ęrer, lat. deferre
defer├Č v. 1. a da, a conferi: a deferi onoruri; 2. a trage ├«n judecat─â; 3. a condescinde din respect.
*def├ęr, a -├ş v. tr. (lat. d├ę-fero, -f├ęrre, d. f├ęrre, a purta, a duce. ÔÇô Defer, defer─â, defeream; s─â defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, dela╚Ťiune). Decern, da┼ş: a deferi onorur─ş. A deferi ├«n justi╚Ťie, a da ├«n judecat─â. V. intr. Cedez, condescind: a deferi et─â╚Ťi─ş or─ş p─âreri─ş cu─şva, a ceda, a condescinde et─â╚Ťi─ş or─ş p─âreri─ş cu─şva.
deferi vb. v. ACORDA. ATRIBUI. CONFERI. DA. DECERNA.

Deferit dex online | sinonim

Deferit definitie

Intrare: deferi
deferi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: deferit
deferit