DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin «justiției», «tribunalului» etc.) A trimite (pe cineva) în judecată; a supune o cauză unui for judecătoresc. Sabotorii au fost deferiți tribunalului. ◊ A deferi jurămînt = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. 2. (Neobișnuit) A da, a acorda (cinste, demnități, distincții); a conferi. Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583.