consista vi [At: STAMATI, D. / Pzi: 3 ~sístă / E: fr consister, lat consistere] 1-3 A consta (1-3).

CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere.

CONSISTÁ, pers. 3 consístă, vb. I. Intranz. A fi compus, a se alcătui din...; a consta. – Din fr. consister, lat. consistere.

CONSISTÁ, pers. 3 consistă, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. «din» sau, mai rar, «în», «întru») A fi compus, a se alcătui din..., a fi constituit din..., a consta. Toate aceste obiecte consistă din elemente, toate au condițiunile lor de existență. GHEREA, ȘT. CR. II 34. Bagajul... consista într-un geamantan și cîteva cărți. CARAGIALE, O. II 90.

consistá (a ~) vb., ind. prez. 3 consístă

consistá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. consístă

CONSISTÁ vb. v. consta.

CONSISTÁ vb. I. intr. A fi alcătuit, constituit din..., a consta. [P.i. consíst. / < fr. consister, cf. it., lat. consistere].

CONSISTÁ vb. intr. a consta. (< fr. consister, lat. consistere)

A CONSISTÁ pers. 3 consístă intranz. 1) A fi format; a consta; a se alcătui; a se compune. 2) A se manifesta ca esență; a consta; a rezida. /<fr. consister, lat. consistere

consistà v. 1. a fi considerat în esența sa, în proprietățile sale: libertatea consistă în a putea face binele, nu însă și răul; 2. a se compune din.

*consíst, a -á v. intr. (fr. consister, d. lat. con-sistere. V. asist și constaŭ). Am fĭință, constaŭ: fericirea consistă în virtute. Îs compus, îs format, constaŭ: apa consistă din idrogen și oxigen.

CONSISTA vb. a consta, a rezida, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?)