bubuire definitie

2 intrări

25 definiții pentru bubuire

bubuí2 sn vz pupui
bubuí1 [At: NEGRUZZI, S. I / Pzi (3): ~ ie / E: fo] 1 vi (D. tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. 2 vi (Pex; d. arme sau d. alte surse de zgomot) A produce zgomote înfundate, puternice adesea repetate (prin ecou) la intervale scurte. 3 (Fig) A lovi. 4 (Fig) A certa. 5 (Fig) A pedepsi.
bubuíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: bubui] (Rar) Bubuit.
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.
BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.
BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.
BUBUÍ, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ Fig. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. ◊ (Despre arme explozive, în special despre tunuri) Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre spațiul în care se fac ele auzite) Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. ◊ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.
BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit, bubuitură. Bubuirile buciumelor înălțau la cer prelungă zvoană a morții. SADOVEANU, O. I 5. A fost necurmată bubuire de tunuri. SANDU-ALDEA, U. P. 127.
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.
BUBUÍRE, bubuiri, s. f. (Rar) Bubuit. – V. bubui.
bubuí (a ~) vb., ind. prez. 3 búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá; conj. prez. 3 să búbuie
bubuíre (rar) s. f., g.-d. art. bubuírii; pl. bubuíri
bubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá
bubuíre s. f., g.-d. art. bubuírii; pl. bubuíri
BUBUÍ vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)
BUBUÍRE s. v. bubuitură.
bubuí (uésc, bubuít), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. – Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).
A BUBUÍ búbuie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.
bubuì v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurzește: tunuri sute bubuiau, se clătina pământul AL. [Onomatopee].
búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.
BUBUI vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)
BUBUIRE s. bubuit, bubuitură, detonație, detunare, detunat, detunătură, duduit, duduitură, trăsnet, trăsnitură, vuiet, (rar) detunet, (înv. si reg.) sunet, (reg.) durăt. (~ tunului.)
a bubui banana expr. (er.d. femei) 1. a avea contact sexual cu un bărbat. 2. a practica prostituția.
a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.

bubuire dex

Intrare: bubui
bubui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: bubuire
bubuire substantiv feminin