bănuiélnic, ~ă a [At: DA / P: ~nu-iel- / Pl: ~ici, -ice / E: bănuială + -nic] (Rar) 1 Bănuitor (27-28). 3 Suspect.

BĂNUIÉLNIC, -Ă, bănuielnici, -e, adj. (Rar) Care este înclinat să bănuiască, care cade ușor la bănuială; bănuitor.

BĂNUIÉLNIC, -Ă, bănuielnici, -e, adj. (Rar) Bănuitor. – Din bănuială + suf. -nic.

BĂNUIÉLNIC adj. v. bănuitor, neîncrezător, suspicios, temător.

BĂNUIÉLNIC ~că (~ci, ~ce) v. BĂNUITOR. /bănuială + suf. ~nic

bănuielnic adj. v. BĂNUITOR. NEÎNCREZĂTOR. SUSPICIOS. TEMĂTOR.