mansuetudine

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Înclinația de a ierta cu generozitate; mărinimie, indulgență. [Pr.: -su-e-] – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii

mansuetúdine s. f. (sil. -su-e-), g.-d. art. mansuetúdinii

MANSUETÚDINE s. v. blândețe, bunătate.

MANSUETÚDINE s.f. (Liv.) Blândețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine].

MANSUETÚDINE s. f. blândețe, bunătate. (< fr. mansuétude, lat. mansuetudo)

*mansuetúdine f. (lat. mansuetúdo, -údinis). Blîndeță, amabilitate, indulgență.

mansuetudine s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.