SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător.

SUFLĂTÓR, (1, 2) suflători, s. m., (3, 4) suflătoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoană care cântă la un instrument de suflat. 3. S. n. Țeavă prin care muncitorul sticlar suflă aer într-o masă de sticlă topită, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer în cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ător.

SUFLĂTÓR¹, suflători, s. m. 1. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat. Ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. Se găsește. Alămuri și suflători, iau de la batalion, de la fanfară. SEBASTIAN, T. 303. 2. Persoană care cîntă la un instrument de suflat.

suflătór¹ (persoană) (su-flă-) s. m., pl. suflătóri

suflătór (persoană) s. m. (sil. -flă-), (persoane, instrumente) pl. suflătóri

SUFLĂTÓR s. (MUZ.) (înv.) sunător. (Este ~ la Filarmonică.)

SUFLĂTÓR² ~i m. Persoană care cântă la un instrument muzical de suflat. /a sufla + suf. ~tor

*suflór m. (fr. souffleur). Acela care „suflă” actorilor vorbele pe scenă. – Obișnuit se zice sufleor (eo dift.) Curat rom. ar fi suflător. Dar și maĭ rom. ar fi șoptitor, că așa se zice pe rom.: a șopti cuĭva, nu a sufla, care e un barb. fr.

SUFLĂTOR s. (MUZ.) (înv.) sunător. (Este ~ la Filarmonică.)

suflători, expresie eliptică desemnând grupul instrumentelor de suflat (alămuri* și lemne*) din orchestra simfonică.