STIHÁR¹, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.

STIHÁR¹, stihare, s. n. Veșmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. – Din ngr. stihárion.

STIHÁR², stihare, s. n. Veșmînt lung, făcut de obicei din brocart, pe care îl poartă preoții ortodocși în timpul serviciului religios. Diaconii-n stihare Veneau de sus, din depărtare. ARGHEZI, V. 185. Intră să-și caute în altar ceva, o haină preoțească, vreun stihar, în sfîrșit, o acoperitoare, pe care s-o ia peste sine. SLAVICI, O. I 201. Vom deosebi... stiharele acoperite cu cruci de purpură și de aur. ODOBESCU, S. I 412.

stihár (obiect) s. n., pl. stiháre

stihár (-re), s. n. – Veșmînt, ornament liturgic. Mgr. στιχάριον, ngr. στιχάρι (Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 136), cf. sl. sticharŭ.

STIHÁR ~e n. (în biserica ortodoxă) Haină îmbrăcată de preoți în timpul slujbei religioase. /<ngr. stihárion, sl. stihari

stihar n. primul veșmânt, în forma unei tunici undulătoare, ce preotul pune în timpul slujbei. [De origină slavo-greacă: lit. veșmânt de cântat stihurile].

stihár n., pl e (ngr. stihári, vsl. stihárŭ, rus. stihárĭ, adică „veșmînt de cîntat stihurile”). Un veșmînt cu mînicĭ purtat de diacon la serviciu divin (îl poartă și preutu dar pe supt felon, și arhiereu pe supt sacos).

stihár, stihare s. n. Veșmânt lung și larg purtat de diaconi, preoți și arhierei în timpul serviciul religios, confecționat din material de culoare galbenă, roșie sau altele simbolizând sângele vărsat pe crucea Golgotei; (înv.) podir. – Din gr. stiharion.