SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălțime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege și a parcurge distanța cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. și refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puțin. ♦ Intranz. și tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

SCURTÁ, scurtez, vb. I. Tranz. 1. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce în lungime sau în înălțime, a face mai scurt. O nouă smînceală de haină îl făcu s-o mai scurteze cu un stînjen. ODOBESCU, S. III 46. (Refl.) Rochiile se mai scurtaseră încă de un deget. C. PETRESCU, C. V. 56. ◊ Expr. A scurta (cuiva) nasul v. nas. A scurta (sau tăia) cuiva ghearele = a mărgini puterea cuiva, a pune pe cineva în imposibilitate de a face rău; a împiedica (pe cineva) să facă rău. A scurta (cuiva) limba = a interzice cuiva să bîrfească, a pune pe cineva în imposibilitate de a bîrfi. Dumneata ai dori să le mai scurtezi limba acelor bîrfitori? CARAGIALE, O. III 65. M-a dat pe poart-afară... Și-mi va scurta și limba macar de un palmac. NEGRUZZI, S. II 235. A scurta cu o palmă sau de un cap = a omorî (prin tăierea capului). (Eliptic) E adevărat că măria-ta poți găsi iertare dacă scurtezi pe un fiu de voievod. Deși-i cu primejdie dacă-i iei capul. SADOVEANU, Z. C. 102. A fost bun... nu zic... - Și drept... – Cu țara, da... – Pe noi ne-a cam scurtat. DELAVRANCEA, O. II 50. ♦ Refl. Fig. A se micșora. I s-a scurtat omului creditul de tot. CARAGIALE, O. III 39. 2. (Complementul direct apare uneori în construcții cu valoare partitivă) A alege distanța cea mai scurtă între două puncte, a evita ocolurile; a tăia drumul. El se gîndi să scurteze drumul. PREDA, Î. 34. Să ne apropiem noi... să-i scurtăm din drum, luînd Ardealul. DELAVRANCEA, O. II 198. Decît ne-om tot învîrti și cioșmoli pe iastă prispă, mai bine să scurtăm din cale. CREANGĂ, A. 126. Sai din munte, Dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi din cale. ALECSANDRI, P. II 24. ◊ Expr. A-i scurta (cuiva) cărările (sau potecile, drumurile) v. cărare. 3. (Cu privire la noțiuni temporale) A face să pară mai scurt, să dureze mai puțin. Stătură toți trei să se gîndească împreună, cum să scurteze timpul acesta ucigător? DUMITRIU, N. 210. Tare-i place, cînd îi mai scurtează cineva timpul cu niște povești frumoase. SBIERA, P. 113. ◊ Refl. Și a început, în zilele cele mai întunecoase, cînd se scurta ziua înghițită de noapte, molima fugilor. DUMITRIU, N. 189. ♦ Intranz. A spune în puține cuvinte, a vorbi scurt. Dar, ca să scurtăm, Pe dumneavoastră vă rugăm... răspunsul să ne dați. TEODORESCU, P. P. 178. ◊ (Tranz., în expr.) A scurta vorba sau a o scurta = a spune în puține cuvinte, a spune pe scurt.

scurtá (a ~) vb., ind. prez. 3 scurteáză

scurtá vb., ind. prez. 1 sg. scurtéz, 3 sg. și pl. scurteáză

SCURTÁ vb. 1. a micșora, a prescurta, a reduce. (Mai ~ din text.) 2. v. prescurta. 3. v. abrevia. 4. (reg.) a reteza. (A ~ o haină.) 5. a tăia. (Mai ~ din poale.) 6. a tăia. (A ~ drumul peste câmp.) 7. v. micșora.

SCURTÁ vb. v. ajunge, decapita, prinde, reduce, simplifica, tăia.

A (se) scurta ≠ a (se) lungi

A scurta ≠ a alungi, a prelungi

A SCURTÁ ~éz tranz. (dimensiuni, distanțe, termeni etc.) A face să se scurteze. ~ o rochie. ~ drumul. ◊ ~ limba (cuiva) a face (pe cineva) să tacă, punând în imposibilitatea de a bârfi. ~ vorba a pune capăt discuției. /Din scurt

A SE SCURTÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A deveni (mai) scurt; a se reduce; a se micșora. /Din scurt

scurtà v. a (se) face mai scurt: a scurta haina; fig. a scurta vorba. [Lat. EXCURTARE].

scurtéz v. tr. (lat. ex-cŭrtare, fr. écourter). Fac maĭ scurt: a scurta o haină, un discurs, un drum (făcîndu-l maĭ drept), o distanță (ĭuțind mersu trenuluĭ ș.a.). A scurta cuĭva vorba, a nu-l lăsa să maĭ vorbească. A-ĭ scurta pretențiunile, a i le reduce, a-ĭ muia nasu. A-ĭ scurta cărările, a-l face să nu maĭ vie Invățîndu-l minte.

scurta vb. v. AJUNGE. DECAPITA. PRINDE. REDUCE. SIMPLIFICA. TĂIA.

SCURTA vb. 1. a micșora, a prescurta, a reduce. (Mai ~ din text.) 2. a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, (fig.) a comprima, a condensa. (A ~ o expunere.) 3. a abrevia, a prescurta. (A ~ numele unei instituții.) 4. (reg.) a reteza. (A ~ o haină.) 5. a tăia. (Mai ~ din poale.) 6. a tăia. (A ~ drumul peste cîmp.) 7. a descrește, a se mici, a se micșora, a se reduce, a scădea. (Toamna, ziua se ~.)

a scurta cuiva ghearele expr. a pune pe cineva în imposibilitatea de a face rău.