SCURTÁ, scurtez, vb. I. Tranz. 1. A micșora lungimea sau înălțimea unui obiect, a reduce în lungime sau în înălțime, a face mai scurt. O nouă smînceală de haină îl făcu s-o mai scurteze cu un stînjen. ODOBESCU, S. III 46. (Refl.) Rochiile se mai scurtaseră încă de un deget. C. PETRESCU, C. V. 56. ◊ Expr. A scurta (cuiva) nasul v. nas. A scurta (sau tăia) cuiva ghearele = a mărgini puterea cuiva, a pune pe cineva în imposibilitate de a face rău; a împiedica (pe cineva) să facă rău. A scurta (cuiva) limba = a interzice cuiva să bîrfească, a pune pe cineva în imposibilitate de a bîrfi. Dumneata ai dori să le mai scurtezi limba acelor bîrfitori? CARAGIALE, O. III 65. M-a dat pe poart-afară... Și-mi va scurta și limba macar de un palmac. NEGRUZZI, S. II 235. A scurta cu o palmă sau de un cap = a omorî (prin tăierea capului). (Eliptic) E adevărat că măria-ta poți găsi iertare dacă scurtezi pe un fiu de voievod. Deși-i cu primejdie dacă-i iei capul. SADOVEANU, Z. C. 102. A fost bun... nu zic... - Și drept... – Cu țara, da... – Pe noi ne-a cam scurtat. DELAVRANCEA, O. II 50. ♦ Refl. Fig. A se micșora. I s-a scurtat omului creditul de tot. CARAGIALE, O. III 39. 2. (Complementul direct apare uneori în construcții cu valoare partitivă) A alege distanța cea mai scurtă între două puncte, a evita ocolurile; a tăia drumul. El se gîndi să scurteze drumul. PREDA, Î. 34. Să ne apropiem noi... să-i scurtăm din drum, luînd Ardealul. DELAVRANCEA, O. II 198. Decît ne-om tot învîrti și cioșmoli pe iastă prispă, mai bine să scurtăm din cale. CREANGĂ, A. 126. Sai din munte, Dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi din cale. ALECSANDRI, P. II 24. ◊ Expr. A-i scurta (cuiva) cărările (sau potecile, drumurile) v. cărare. 3. (Cu privire la noțiuni temporale) A face să pară mai scurt, să dureze mai puțin. Stătură toți trei să se gîndească împreună, cum să scurteze timpul acesta ucigător? DUMITRIU, N. 210. Tare-i place, cînd îi mai scurtează cineva timpul cu niște povești frumoase. SBIERA, P. 113. ◊ Refl. Și a început, în zilele cele mai întunecoase, cînd se scurta ziua înghițită de noapte, molima fugilor. DUMITRIU, N. 189. ♦ Intranz. A spune în puține cuvinte, a vorbi scurt. Dar, ca să scurtăm, Pe dumneavoastră vă rugăm... răspunsul să ne dați. TEODORESCU, P. P. 178. ◊ (Tranz., în expr.) A scurta vorba sau a o scurta = a spune în puține cuvinte, a spune pe scurt.