MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

MANIÁC, -Ă, maniaci, -e, adj. (Despre oameni) Care suferă de o manie, atins de o manie. Lasă, Marine! Ai ajuns maniac! Unde te uiți, numai dușmani vezi! BARANGA, 170. Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. REBREANU, P. S. 103. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. ◊ (Substantivat) Cu o pasiune de maniac, tot timpul liber și-l trecea expunînd în dreapta și-n stingă cum înțelege el să fie organizat un spital, C. PETRESCU, Î. II 49. – Pronunțat: -ni-ac.

maniác (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. maniáci; adj. f., s. f. maniácă, pl. maniáce

maniác s. m., adj. m. (sil. -ni-ac), pl. maniáci; f. sg. maniácă, g.-d. art. maniácei, pl. maniáce

MANIÁC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)

MANIÁC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o manie; tipicar, (om) cu ticuri. [Pron. -ni-ac. / < fr. maniaque].

MANIÁC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de o manie; (om) preocupat în mod exagerat de ceva; tipicar. (< fr. maniaque)

MANIÁC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Persoană care suferă de manie. 2) Persoană obsedată de anumite idei. 3) Persoană preocupată în mod exagerat de ceva. [Sil. -ni-ac] /<fr. maniaque

*maniác, -ă adj. și s., pl. acĭ, ace, mlat. maniacus, d. mánia, manie; vgr. manikós. V. mîniac). Relativ la manie: delir maniac. Cuprins de o manie: ce maniac!

MANIAC adj., s. (rar fam.) tabietliu. (Om ~.)