MANIÁC, -Ă, maniaci, -e, adj. (Despre oameni) Care suferă de o manie, atins de o manie. Lasă, Marine! Ai ajuns maniac! Unde te uiți, numai dușmani vezi! BARANGA, 170. Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. REBREANU, P. S. 103. Deodată acel domn maniac începe a plînge și a se bate cu pumnii în cap. GHICA, S. 618. ◊ (Substantivat) Cu o pasiune de maniac, tot timpul liber și-l trecea expunînd în dreapta și-n stingă cum înțelege el să fie organizat un spital, C. PETRESCU, Î. II 49. – Pronunțat: -ni-ac.