MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se întrebuințează ca podoabă de preț; perlă. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrimioară, cerceluș. 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári.

!mărgăritár (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

scóică-de-mărgăritár (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-mărgăritar; pl. scoici-de-mărgăritar

mărgăritár (bot.) s. m.

MĂRGĂRITÁR s. 1. v. perlă. 2. v. lăcrimioară. 3. v. vâsc.

MĂRGĂRITÁR² mărgăritari m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgărit; lăcrimioară. /<ngr. margaritári

găină-cu-mărgăritare s. v. BIBILICĂ.

MĂRGĂRITAR s. 1. perlă, (înv. și pop.) mărgărit. 2. (BOT.; Convallaria majalis) lăcrimioară, mărgăritărel, (pop.) mărgărit, (reg.) clopoțel, suflețel. 3. (BOT.; Loranthus europaeus) vîsc, (reg.) mărgărit.

CONVALLARIA L., LĂCRĂMIOARĂ, MĂRGĂRITAR, fam. Liliaceae. Gen cu o singură specie: Convallaria majalis, L., crește spontan în pădurile foioase din Europa. Plante vivace, erbacee, cu rizom tranșanți (10-24 cm lungime), din care pornesc 2 frunze de un verde ca iarba, lanceolat-eliptice, la baza unui peduncul subțire, cca 25 cm înălțime, pe care sînt inserate cca 13 flori globuloase, albe sau roz (terminate în 6 dinți mici, curbați în afară), scurt-pedunculate, atîrnînde ca niște clopoței parfumate. La baza pedunculului fiecărei flori există o mică frunzuliță. Se întîlnesc în cultură soiuri cu flori învoalte, albe, cu flori roz, cu frunze panașate etc. (Pl. 24, fig. 139).