JÁLE¹ s. f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ◊ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Din sl. žalĩ.

JÉLE s. f. v. jale¹.

JÁLE¹ s. f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ◊ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Din sl. žalĩ.

JÉLE s. f. v. jale¹.

JÁLE¹ s. f. Tristețe, mîhnire, durere. Au stat multă vreme în ploaie, ascultînd viersul de jale, glasul singuratic al mamei părăsite. DUMITRIU, N. 155. Toată împărăția era plină de jale. ISPIRESCU, L. 4. Frunzuleană de pelin, Mare jale, mare chin: Prin străini s-ajungi străin. BELDICEANU, P. 97. ◊ Loc. adv. Cu jale = cu tristețe, cu mîhnire, dureros. El n-avea... de ce să se mire și ce să contemple cu jale. C. PETRESCU, A. R. 16. Se opresc cu toții în cale, se opresc și zic cu jale. CREANGĂ, P. 275. De ce plîngi cu jale? ALECSANDRI, P. I 196. ◊ Loc. adj. De jale = jalnic, trist, (plin) de dor. Bătrînul rosti vorbele acestea duios, ca un cîntec de jale. SADOVEANU, O. I 157. Hai cu mine-n codrul verde S-auzi doina cea de jale. ALECSANDRI, P. A. 43. ◊ Expr. A-i fi cuiva jale de cineva = a-i fi milă de cineva. Sărmane prietene! mi-e jale de tine. NEGRUZZI, S. I 63. – Variantă: jéle (DEȘLIU, G. 24, DAVIDOGLU, M. 66) s. f.

JÉLE s. f. v. jale.

jále s. f., g.-d. art. jálei

jále (tristețe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

JÁLE s. v. doliu, linariță, salvie.

JÁLE s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.

jále (-jéli), s. f. – Chin, durere, mîhnire, amar, necaz. – Mr. jale, megl. Jal’. Sl. žalĭ „durere” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin; DAR; Conev 101), cf. bg. žalja. Se folosește în Arg. cu un sens mai mult sau mai puțin echivalent celui de „treabă proastă”. Sensul înv. de „dorință, dor” indicat de DAR nu pare să fi existat în realitate; ex. citat, din Codicele Voronețean, pare o stîngăcie a traducătorului, care a folosit jale „dorință” în loc de dor, ce are într-adevăr cele două sensuri de „durere” și „dorință”. Der. jalet, s. n. (durere); jelie, s. f. (chin); jaloste, s. f. (înv., chin), din sl. žalosti; jelcui, vb. refl. (a se lamenta), din rut. žalkuvati; jalnic, adj. (trist, dureros, chinuitor; care stîrnește milă; de doliu), cf. bg. žalnik; jelalnic, adj. (rar, necăjit); jelnici, vb. (a se lamenta, a se jelui); jelanie, s. f. (dorință; durere, chin, necaz; plîngere, lamentație), din sl. želanije „dorință”, confundat în parte cu sl. želenije „doliu, durere” (DAR), cf. bg. želanie „dorință”; jeli (mr. jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se jelui), din sl. zaliti, cf. bg. žalja; jelitor, adj. (mîhnit, întristat); jelit, s. n. (jeluire, plînset); jelui, vb. (a compătimi, a simți compasiune, a regreta, a deplora; înv., a dori, a-i fi dor; refl., a se plînge), din sl. žalovati; jeluitor, adj. (plîngăcios); jeluitor, s. m. (reclamant); jalovanie, s. f. (bocet; reclamație), din sl. (rus.) žalovanije, înv.

JÁLE¹ f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali

jale f. 1. întristare: după bucurie și jale; 2. doliu: un alaiu de jale; de jale, de plâns. [Slav. JALĬ, durere].

1) jále f., fără pl. (vsl. žalĭ, durere, d. žalitĭ, a jăli, a simți jale. V. jele, jălesc, jalbă). Mare întristare, mare doliŭ: zile de jale.

jéle f. fără pl. (vsl. želĭa, măhnire, jele. V. jale 1). Melancolie: a-țĭ fi jele. – În est jăle.

JALE s. 1. (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tîngă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. duioșie, durere, întristare, tristețe. (~ exprimată de o doină.)

jale s. v. DOLIU. LINARIȚĂ. SALVIE.

cântec de jale v. bocet.

vaiet (de jale) v. bocet.