adevăsi vt [At: PALIA (1581), ap. CIPARIU, C. 57 / V: adăvăsí, adievesí, dăvăsí, tăvăsí / Pzi: ~sesc / E: mg adaveszni^[1]] (Îvr) 1 A risipi. 2 A cheltui. 3 (La Dosoftei; c.i. puterea trupească) A extenua. 4 (D. trup) A înfrâna.

ADEVĂSI vb. 1. (Mold., Trans. N) A cheltui, a prăpădi. A: Să-ș adăvăsască toată vreamea sa petrecînd în călugărie. L SEC. XVII, 78r; cf. VARLAAM. C: Cu păcate spurcate îmi întinai sufletul și întru lene toată viață me o adevăsiiu. O, 55v. // B: cf. L ante 1693, 125r-125v. 2. (Mold.) A se extenua, a se istovi. Suindu-se în munte și adevăsîndu-se foarte și dobîndind boală de înflăciune, se cunoștea numai de pe graiu. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. odaveszni. Vezi și adevăsit, neadevăsit. Cf. pojivăi; bătogi, mîrșăvi, nemoști, vitioni, zămorî.

adevăsí, adevăsésc, vb. IV (înv.) a cheltui, a risipi, a consuma.

adăvăsésc v. tr. (cp. cu ung. távozni, a se depărta, távoztatni, a depărta, maĭ ales că în Trans. vest se zice tăvăsesc). Vechĭ. Trans. Mold. Risipesc, ruinez, prăpădesc (averea, sănătatea, o turmă, un popor). – Și azĭ în Trans. adăvăsesc și adevesesc. În Mold. maĭ vechĭ adevăsesc, ĭar azĭ (Btș.) dăvăsesc, stric, hrentuĭesc, deteriorez: mi s’a dăvăsit caru pe drumu cel răŭ. În Olt. (Vc.) dăvăsesc, risipesc, cheltuĭesc mult. V. hodorogesc.

adevăsésc, V. adăvăsesc.