ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, dintr-o serie de lucrări sau de acțiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima porțiune din ceva. A început o pâine. 2. Intranz. (Despre stări, fenomene) A se arăta, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. și refl. A porni. – Lat. incipere.

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.

ÎNCÉPE, încép, vb. III. 1. Intranz. (Adesea precedă subiectul; despre o stare sau un fenomen) A se arăta, a se ivi, a apărea (cu primele semne). Începu o ploaie... de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ♦ (Despre o lucrare, o acțiune) A se porni, a se deschide. Ziceți să cînte muzica... să-nceapă balul. ALECSANDRI, T. I 225. 2. Tranz. (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A face primii pași într-o lucrare sau într-o acțiune. Unii începură să-și puie pe foc gardurile. REBREANU, R. I 233. Căpitanul începu să cotrobăiască într-un dulap de cărți. BART, E. 270. Bătrîna începu a plînge, punîndu-și mîinele în părul neorînduit. DUNĂREANU, CH. 204. A-nceput să bîntuie o foamete cumplită. CARAGIALE, O. III 195. ◊ (Complementul indică acțiunea care pornește sau e pe punctul de a porni) Tu să fi-nceput iubitul, Că-i făceam eu isprăvitul. COȘBUC, P. I 52. ◊ Intranz. unipers. Într-o noapte începu să ningă. BART, E. 308. ◊ Refl. (Numai la pers. 3, cînd subiectul nu reprezintă o ființă) Petrecerile se începură. VISSARION, B. 80. Scena se începe prin cuvinte nepăsătoare. GHEREA, ST. CR. I 338. ♦ Absol. (Subînțelegîndu-se conjunctivul sau infinitivul verbului «a vorbi») A se porni să vorbească, a rosti primele cuvinte din ceea ce vrea să spună. Nu caut vorbe pe ales, Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173. Dați-mi toată atențiunea, că încep! ALECSANDRI, T. I 274. Deșertă plosca, își drese glasul și începu. NEGRUZZl, S. I 245. ◊ (Cu un complement care indică ceea ce se spune, se cîntă) Mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cînt frumos și dulce. EMINESCU, O. I 94. ◊ Expr. A o începe bine = a obține succes de la început, a păși cu dreptul. Ce trebuie să fac ca s-o încep bine? GALAN, B. I 10. 3. Tranz. A lua, a scoate, a tăia prima porțiune din ceva, pentru a o folosi, a o consuma. A început o pîine. ◊ Refl. pas. De la vîrf să-ncepe Stogul. SEVASTOS, la TDRG.

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct inițial de plecare; parte care începe sau cu care se începe ceva. Fusese o zi caldă de început de aprilie. SADOVEANU, O. VII 123. Nu se deslușea de-i început de ziuă, ori cele dintîi întunecimi ale asfințitului. C. PETRESCU, S. 11. Viitorul și trecutul Sînt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe. EMINESCU, O. I 196. Pe la începutul secolului al XVI-lea se naște în insula Creta un copil dintr-o familie de pescari. ALECSANDRI, T. II 48. ◊ Loc. adj. De la început = cu care se începe ceva. Paginile de la început ale cărții. ◊ Loc. adv. De la (sau de, pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial, din capul locului. Dacă el ar fi știut s-o înțeleagă dintru început. REBREANU, R. I 187. Cu drept cuvînt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început. ODOBESCU, S. III 10. De la bun început = din capul locului, din prima clipă. La început = în epoca inițială, în primele timpuri, mai înainte. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă. EMINESCU, O. I 132. O iubeam și eu la început. NEGRUZZI, S. I 47. Clirosul, ca și mănăstirile, n-aveau privilegiuri deosebite la început. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Lucrare neterminată, încercare. După propria-i mărturisire într-un început de biografie, Ion Creangă s-ar fi născut la 1 martie 1837. CĂLINESCU, I. C. 36. ♦ (Învechit) Origine, obîrșie. Leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele, sau primește pe acesta ce ți-l dau eu. KOGĂLNICEANU, S. A. 55.

încépe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, 1 pl. încépem, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

începút s. n., pl. începúturi

încépe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încép, imperf. 3 sg. începeá; part. începút

începút s. n., pl. începúturi

ÎNCÉPE vb. 1. v. inaugura. 2. v. iniția. 3. a debuta. (Acțiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănânce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. și pop.) a rupe. (~ a cânta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să țipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. și pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. v. debuta. 10. v. stârni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.)

ÎNCÉPE vb. v. concepe, procrea.

ÎNCEPÚT s. 1. debut, (înv.) primiții (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

A (se) începe ≠ a (se) sfârși

A începe ≠ a continua, a mântui, a termina, a încheia, a înceta

Începe ≠ a (se) sfârși

Început ≠ încheiere, sfârșit

încépe (încép, începút), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o acțiune. – 2. A întreprinde, a se apuca de. – 3. (Înv.) A concepe. – Mr. nțep. Lat. incĭpĕre (Pușcariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indică o confuzie între lat. incipĕre cu concipĕre; Tiktin se gîndește că este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. început, s. n. (punct de plecare, moment inițial); începută, s. f. (înv., început; înv., concepție); începătură, s. f. (înv., început, origine); ceptură, s. f. (izvor al unui rîu), cf. Iordan, BL, VI, 33; începenie (var. începătorie, începătoare, cepelniță, cepătoare), s. f. (început); începător, adj. (care începe); neînceput, adj. (neatins).

A ÎNCÉPE încép 1. tranz. 1) (acțiuni, lucruri etc.) A realiza în partea inițială; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a țipa. ~ să fugă. 3) A face să nu mai fie întreg, consumând prima porțiune. ~ o pâine. 2. intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Ședința începe. Ninsoarea începe. /<lat. incipere

ÎNCEPÚT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul inițial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârșie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe

începe v. 1. a face primul pas într’o lucrare: a începe o clădire; 2. a fi la început: a-și începe ziua; 3. a lua începutul: iarna începe la 22 Decembrie. [Lat. INCIPERE].

început n. 1. primul pas într’o lucrare, primul moment în existență; 2. fig. fundament: sguduind ale lumii începuturi EM.

încép, -cepút, a -cépe v. tr. (lat. incípio, -cípere, d. cápere, a apuca, a lua. V. încap, capăt, re-cuperez, accept, con-cep). Fac prima parte din ceva: încep (a scrie) o carte, încep o casă. Îs la început: încep anu, călătoria. V. intr. Ceremonia a început (subînț. a curge, să curgă, cursu eĭ). V. refl. Lupta s’a început (saŭ a început). – În Serbia a cepe.

începút n., pl. urĭ (d. încep). Timpu de cînd saŭ locu de unde începe ceva, origine: începutu lupteĭ, începutu Dunăriĭ. Fig. Origine, fundament: începuturile lumiĭ. La început, cînd a început ceva: la începutu sărbăriĭ. A face unuĭ lucru începutu, a-l începe (vorbind maĭ ales de fapte rele): acesteĭ nenorocirĭ invidia ĭ-a făcut începutu. – La Ur. din ceput, de la început.

ÎNCEPE vb. 1. a deschide, a inaugura. (A ~ o nouă perioadă.) 2. a iniția. (A ~ o campanie.) 3. a debuta. (Acțiunea ~ bine.) 4. a se apuca, a (se) porni, a se pune. (A ~ să mănînce.) 5. a porni, (prin Transilv.) a arădui. (Au ~ să se certe.) 6. a se porni, (înv. și pop.) a rupe. (~ a cînta.) 7. a se porni, a prinde. (~ să țipe, să fugă.) 8. a porni, (înv. și pop.) a purcede. (A ~ dansul, nunta.) 9. a debuta, a se deschide. (Concertul a ~ cu...) 10. a apărea, a se isca, a se ivi, a se porni, a se produce, a se stîrni, (înv. și reg.) a se scociorî, (fig.) a se naște. (A ~ din senin o furtună.)

începe vb. v. CONCEPE. PROCREA.

ÎNCEPUT s. 1. debut, (înv.) primiții (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. obîrșie, origine, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latin al limbii române.) 3. cap, frunte. (~ coloanei.)

ÎNCEPUT. Subst. Început, începere, începătură (înv.). Punct de plecare, punct de pornire, fază inițială, moment inițial, fază incipientă, începutul începuturilor. Naștere, origine, geneză, obîrșie, început (înv.), sursă, proveniență, prevenire (rar), sorginte (livr.), izvor (fig.). Apariție, ivire, iveală (rar), sfetire (înv.), naștere (fig.). Inițiere, înființare, întemeiere, instituire, fundare, creare, creație. Inaugurare, deschidere, vernisaj. Pornire, porneală (pop.), plecare, purcedere (pop.), purces (înv. și pop.), urnire, punere în mișcare, demaraj, demarare. Declanșare, izbucnire, dezlănțuire, stîrnire, iscare. Începător, novice; boboc (fig.); neofit. Inițiator, promotor, întemeietor, fondator. Adj. De început, începător, incipient, incoativ (lingv.), inițial, prim, dintîi. Primar, originar, primordial. Inaugural, de deschidere. Vb. A (se) începe. A-și avea originea (obîrșia, proveniența din... ), a origina (rar), a proveni, a se trage din..., a izvorî (fig.). A apărea, a se ivi, a (se) sfeti (înv.), a lua naștere, a se naște (fig.). A iniția, a face începutul, a înființa, a întemeia, a institui, a funda, a crea. A inaugura, a deschide, a vernisa. A porni, a pleca, a purcede (pop.), a (se) urni, a se pune în mișcare, a demara. A (se) declanșa, a izbucni, a (se) dezlănțui, a (se) stîrni, a (se) isca. Adv. La început, întîi, (pentru) întîia dată (oară), (pentru) prima dată, intîiași dată, de la (de, pe la, dintru, întru) început, de la (bun) început, de la începutul începuturilor, în (din) momentul inițial, din capul locului, din prima clipă, din primul moment; cu începere de... (de la..., din...). V. acțiune, inițiativă, încercare, mișcare, naștere, plecare, timp.

ÎNCEPUTUL PARCURSULUI DE LUPTĂ reper caracteristic de pe sol, stabilit prin calculul la pregătirea unei misiuni de luptă, față de obiectivul care urmează a fi lovit cu o formație de avioane de vânătoare-bombardament sau bombardament, de la care încep manevrele de apropiere, vizare și atacul obiectivului.

AB IOVE PRINCIPIUM (lat.) să începem cu Iupiter – Vergiliu „Bucolica”, III, 60: Ab iove principium, Musae; Iovis omnia plena: /Ille colit terras; Illi mea carmina curae („Muze, să începem cu Iupiter; toate sunt pline de Iupiter: /El veghează câmpiile; în grija lui las cântecele mele”). Cu aceste cuvinte își începe păstorul Dameta întrecerea în versuri cu păstorul Menalca. A începe cu ce este mai important.

AB OVO (lat.) de la ou; de la începutul începuturilor – Horațiu, „Ars poetica”, 147: „Nec gemino bellum Troianum orditur ab ovo” („Și nu urzește războiul troian de la oul cel geamăn”). Poetul îl laudă pe Homer pentru că începe „Iliada” cu mânia lui Ahile, adică intrând direct în subiectul epopeii, iar nu cu pretextul îndepărtat al Războiului troian: nașterea Elenei și a lui Pollux, geamănul ei, din oul divin.

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.

OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.

începe, încep v. t. (er.) a dezvirgina.

ÎNCEPÚT, -Ă, începuți, -te, adj. v. ÎNCEPE. – [DEX ’98]