valț definitie

2 intrări

26 definiții pentru valț

VALS, valsuri, s. n. Dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (înv. și pop.) valț s. n.] – Din fr. valse, germ. Walzer.
VALȚ2 s. n. v. vals.
VALȚ1, valțuri, s. n. Mașină sau instalație al cărei organ principal este constituit dintr-o pereche de cilindri care se rotesc în sensuri contrare, folosită la prelucrarea prin deformare plastică a materialelor metalice, la sfărâmarea boabelor de cereale, la prelucrarea cauciucului etc. ♦ Cilindru care intră în componența unei mașini. – Din germ. Walze.
VALS, valsuri, s. n. Dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (Înv. și pop.) valț s. n.] – Din fr. valse, germ. Walzer.
VALȚ2 s. n. v. vals.
VALȚ1, valțuri, s. n. Mașină sau instalație formată din una sau mai multe perechi de cilindri grei, dispuși paralel și având rotire inversă unul față de celălalt, folosită la prelucrarea prin deformare plastică a materialelor metalice, la sfărâmarea boabelor de cereale, la prelucrarea cauciucului etc. ♦ Cilindru care intră în componența unei mașini. – Din germ. Walze.
VALS, valsuri, s. n. Dans în trei timpi, cu mișcări line și dese de învîrtire, care se dansează în perechi; melodia după care se dansează. Muzica cîntă un vals, a cărui legănare domoală vine pînă la noi, prin noaptea liniștită. SADOVEANU, O. VII 226. Perechile se învîrteau dincolo, în ritmul unui vals somnoros. C. PETRESCU, S. 106. Nadina reuși să înduplece pînă și pe Miron Iuga să facă un vals bătrânesc cu ea. REBREANU, R. I 220. ◊ (Ieșit din uz) Vals-boston = boston. Orchestra, angajată de gazda noastră, a cîntat un vals-boston. CAMIL PETRESCU, U. N. 106. – Variantă: (învechit) valț (MACEDONSKI, O. I 135, ALECSANDRI, T. 1007, NEGRUZZI, S. I 65) s. n.
VALȚ1 s. n. v. vals.
VALȚ2, valțuri, s. n. Mașină formată din una sau din mai multe perechi de cilindri grei, dispuși paralel, cu axele orizontale, și care, rotindu-se în sensuri contrare, exercită presiune asupra unor materiale (sfărîmîndu-le, netezindu-le, presîndu-le etc.). ◊ Cilindru. încep să joace valțurile de oțel, creînd din bucata de fier diformă o tablă subțire. SAHIA, N. 33. ♦ Mandrin pentru lărgit țevi, găuri în fier etc.
vals (dans, melodie) s. n., pl. válsuri
valț (mașină, cilindru) s. n., pl. válțuri
vals (dans, melodie) s. n., pl. válsuri
valț (tehn.) s. n., pl. válțuri
VALȚ s. v. dorn.
VALS s.n. Dans în trei timpi, care se dansează în perechi; melodia acestui dans. [< fr. valse, cf. germ. Walzer].
VALȚ s.n. 1. Cilindru. 2. Mașină alcătuită dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispuși paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercită o presiune asupra unor materiale pe care le sfărâmă, le netezesc etc. [< germ. Walze].
VALS s. n. dans de perechi în măsură ternară în mișcare vioaie, având la bază dansuri populare austriece și germane; melodia corespunzătoare. (< fr. valse)
VALȚ s. n. 1. cilindru. 2. mașină alcătuită dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispuși paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercită o presiune asupra unor materiale pe care le sfărâmă, le netezesc etc. (< germ. Walze)
vals (-suri), s. n. – Dans în măsura de trei timpi. – Var. valț și der. Fr. valse, var. din germ. Walzer (Borcea 217). – Der. valsa, vb., din fr. valser; valsator, s. m. (persoană care valsează); vălțui, vb. (a valsa).
valț (-țuri), s. n. – Sul, cilindru, mai ales al mașinii tipografice. Germ. Walze.
vals n. 1. un fel de danț circular; 2. arie după care se joacă (= fr. valse).
valț n. vals. [Nemț. WALZER, (cf. danț)].
*vals n., pl. urĭ (fr. valse, d. germ. walzer, d. wälzen, a rostogoli. V. valț). Un frumos dans în treĭ timpurĭ jucat de un cavaler și o damă care se învîrtesc în prejur cînd la dreapta, cînd la stînga. (A te învîrti numaĭ la dreapta, e considerat la noĭ, cu drept cuvînt, ca dizgrațios). Melodia după care se dansează acest dans (¾): celebrele valsurĭ ale luĭ Waldteufel, Strauss și Ivanovicĭ. – Valsu se dansa în Provența încă din evu mediŭ și se numea volta. La Paris s’a dansat întîĭa oară la 1178 și i s’a dat maĭ în colo nume german, deși nu e de origine germană.
*valț n., pl. urĭ (germ. walzer. V. vals). Cilindru care, la o mașină tipografică, unge literele cu cerneală.
valț s. v. DORN.
vals (< cuv. gotic waltjan, în germ. sich wälzen „a se învârti”), dans* de perechi, de origine germ., în măsură* ternară* (cel mai adesea 3/4) și cu structură simetrică a frazei ◊ muzicale (construită din 4-8-16 măsuri). O particularitate definitorie a v. o constituie departajarea precisă a melodiei în raport cu acompaniamentul* ritmico-armonic, iar în cadrul acestuia din urmă, detașarea fermă a timpului (I, 2) tare – marcat de către bas (III, 1) – în raport cu timpii slabi concretizați armonic prin acorduri* în pachet. Premergătorul imediat al v. pe linia dansului țărănesc este Ländler*-ul, prefigurat la rândul său de dansuri datând din sec. 14-16; printre acestea se distinge îndeosebi componentul în măsură ternară (germ. Nachtanz – v. proportio; v și. double) al perechii de dansuri – în ritm binar* și respectiv ternar – cunoscută sub numele de Deutsche Tanz și pătrunsă în suita* instr. (de unde și o posibilă filiație cultă a v.). Către sfârșitul sec. 18, v. pătrunde din mediul pop. în cel burghez (ca oponent al menuetului*, dansat de aristocrație), impunându-se treptat ca dans de societate. Începând din sec. 19 și continuând cu cel următor, v. se numără printre piesele de gen* exploatate în compoziție, fenomen ce dobândește o maximă amploare în romantism*. În chipuri și cu funcții diferite, v. se integrează în aproape toate genurile (I, 2) muzicale, devenind nu o dată piesă – simf., instr., vocal-instr. etc. – autonomă și primind în această calitate denumirea generică de „v. de concert”. În creația simf., v. apare fie ca parte de simfonie* (Berlioz, Simfonia fantastică, Ceaikovski, Simfonia a V-a), fie ca piesă independentă (eventual parte de suită*) (orchestrarea de către Berlioz a Invitației la dans, de fapt un v. de Weber, a constituit primul pas în această direcție pe care o vor continua, în principal, Listz – versiunea orchestrală a V. lui Mefisto -, Sibelius – V. trist, V. romantic – Ravel – versiunea orch. a Valses nobles et sentimentales) sau ca episod constitutiv al unor poeme* simfonice (Saint-Saëns, Dans macabru, R. Strauss, Așa grăit-a Zarathustra, Ravel, poemul coregrafic La Valse, Stravinski, Petrușka). V. este bogat reprezentat și în literatura pianistică, îndeosebi romantică; primilor autori de prestigiu în acest domeniu, Schubert (132 v.) și Weber, le urmează Listz, Chopin (la acesta din urmă, ponderea și substanțialitatea v. în ansamblul operei fiind excepționale), Brahms, Ravel. Genurile muzical-teatrale și-au integrat v. în chip firesc, fie ca modalitate coregrafică directă, fie ca element de atmosferă în serviciul anumitor situații dramatice; cu aceste funcții, v. apare, în operă*, la Gounod (Faust), Verdi (Traviata), Puccini (Boema), Ceaikovski (Evghenii Onedin), Wagner (Maeștrii cântăreți), R. Strauss (Cavalerul rozelor), A. Berg (Wozzek), Șostakovski (Katerina Ismailova) și deține un loc important în baletele lui Delibes și Ceaikovski. Dezvoltarea v. pe linia muzicii ușoare* și de dans, petrecută în special la Viena, conduce nemijlocit la înflorirea, în cea de a doua jumătate a sec. 19, a operetei* în general și a operetei vieneze în special (printr-un revers al procesului, opereta devenind apoi, ea însăși, un „cadru” propice promovării v.). Prin Lanner și cei doi J. Strauss, tatăl și fiul, dar mai ales acesta din urmă, v. de divertisment se consacră ca atare, în formula sa tipic vieneză (care implică și înlănțuirea v. în potpuriuri*), numeroasele producții de acest fel ale compozitorilor vienezi cucerindu-și o binemeritată celebritate. Opereta vieneză, creată la aceeași epocă tocmai sub impulsul popularității, v. vienez de divertisment, îl exploatează intens, oferindu-i totodată posibilități ideale de întruchipare (între altele, operata prilejuiește și dezvoltarea v. vocal, apărută până atunci doar sporadic, la Brahms – Liebesliederwalzer – și, ca un reflex al operetei, în opera Cavalerul rozelor de R. Strauss). Timp de aproape un sec., Viena va rămâne un centru de propagare a operetei, fie direct, fie prin compozitorii formați acolo (șirul acestora începe tot cu J. Strauss-fiul, continuând cu Suppé, Zeller, Millöcker, Lehar, Kálmán, Fall), istoria v-șlagăr* confundându-se adesea, în tot acest timp, cu însăși istoria operetei. V. pătrunde în muzica românească în a doua jumătate a sec. 19, pe filiera miniaturii pentru pian (v. scrise în gustul compozițiilor de salon ale timpului de către Miculi, Flondor, Caudella, Scărlătescu, T. Brediceanu ș.a.) și a operetei (Caudella, Stephănescu, Porumbescu ș.a.). De o popularitate depășind granițele naționale s-a bucurat v. Valurile Dunării (1880), compus inițial pentru fanfară, de Ivanovici. Una dintre cele mai originale transfigurări ale particularităților de mișcare (2) și de caracter ale v. în întreaga literatură muzicală a sec. 20 este realizată de Enescu în Octetul pentru coarde op. 7 (partea a IV-a, Mouvement de Valse bien rhytmée) (1900). Compoziția românească din sec. 20 mai înregistrează și tendința utilizării v. într-o ipostază parodică (Jora – baletul Demoazela Măriuța, Paul Constantinescu, Din cătănie, trei caricaturi muzicale pentru instr. de suflat și pian, opera O noapte furtunoasă), în consens cu reprezentări similare din muzica universală contemporană.

valț dex

Intrare: vals
vals substantiv neutru
valț substantiv neutru
Intrare: valț
valț substantiv neutru