Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru văgăună

găvădună sf vz văgăună
găvăună sf vz văgăună
VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦ Fig. încăpere strâmtă și întunecoasă. 2. Scorbură. 3. (Rar) Orbita ochiului. [Pl. și: văgăune] – Et. nec.
VĂGĂÚNĂ, văgăuni, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri sau între munți; scobitură adâncă într-un munte. ♦ Fig. Încăpere strâmtă și întunecoasă. 2. Scorbură. 3. (Rar) Orbita ochiului. [Pl. și: văgăune] – Et. nec.
VĂGĂÚNĂ, văgăuni și (rar) văgăune, s. f. 1. Loc înfundat între dealuri și mîncat de ape. V. rîpă. Satele zăceau în văgăuni și sub poale de pădure ca-ntr-un văl fumuriu de moarte. SADOVEANU, O. VII 77. Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. CARAGIALE, O. I 285. O văgăună sau mîncătură de pămînt, în fundul căria se afla cătunul. ODOBESCU, S. III 581. 2. Scobitură adîncă, strîmtă și întunecoasă într-un munte. V. peșteră. Zi și noapte mă frămînt, Alergînd încoa și-ncolo, fie soare, fie lună, Fericit să-mi fac culcușul în vreo rece văgăună. EFTIMIU, Î. 42. Trăia un pustnic într-o văgăună de munte. ISPIRESCU, L. 135. Iacă intrăm într-o văgăună ce, pe ce merge, se strîmtează. NEGRUZZI. S. I 195. ◊ Fig. În spatele lor era vîntul sălbatic, venit din beznă, din văgăuna neagră a cerului de la nord-vest. DUMITRIU, P. F. 20. În urmă, spre casa pădurarului, poteca e o văgăună de întuneric. SADOVEANU, O. VII 333. ♦ Vizuină. 3. Scorbură. Din copaci, din văgăuni, Mii de veveriți la lună Ies, aleargă pe aluni. ALECSANDRI, P. III 359. 4. (Rar) Cavitatea în care este așezat globul ochiului; orbită. Ochii scoși afară din văgăunele lor. DELAVRANCEA S. 154. Ochii lui sîngerați ardeau în văgăune. VLAHUȚĂ, N. 44.
văgăúnă s. f., g.-d. art. văgăúnii; pl. văgăúni
văgăúnă s. f., g.-d. art. văgăúnii; pl. văgăúni
VĂGĂÚNĂ s. v. râpă.
VĂGĂÚNĂ s. v. orbită.
VĂGĂÚNĂ ~i f. 1) Loc situat între dealuri sau munți apropiați; vale adâncă. 2) Peșteră nu prea adâncă într-un munte. 3) Spațiu gol în tulpina unui copac, format în miezul lemnos putrezit; scorbură. [G.-D. văgăunii] /Orig. nec.
văgăună f. loc înfundat între două dealuri pe unde se scurg apele. [Origină necunoscută].
găvăúnă, V. văgăună.
văgăúnă și (rar) găvăúnă f., pl. ĭ (ung. vágány, văgăună. V. și văgaș). Vale, adîncătură: m’am rătăcit pin văgăunile munților. Fig. Iron. Căsuță mizeră într’o mahala înfundată: locuind pin cine știe ce văgăună. V. beŭcă.
văgăună s. v. ORBITĂ.
VĂGĂUNĂ s. (GEOGR.) ponor, rîpă, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, țifleică, (Munt. și Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren plin de ~e.)

văgăună definitie

văgăună dex

Intrare: văgăună
văgăună 1 pl. -i substantiv feminin
văgăună 2 pl. -e substantiv feminin
găvădună
găvăună