usebire definitie

2 intrări

10 definiții pentru usebire

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și popular) 1. A diferenția, a deosebi (1). (Refl.) Ali se osebește în totul de Hassan. MACEDONSKI, O. IV 96. Eu sînt simțirea aceea prin care s-a osebit omul dintre dobitoace. CONACHI, P. 176. 2. A despărți, a separa, a izola; a împărți, a divide. împăratu-i osebi, Ca să-i bage cîte unul in persoană a vorbi. PANN, N. H. 72. ◊ Refl. Puterea armată a Moldovei, ca și a Țării Romînești, se osebea in ostași cu leafă (armată) și ostași de scuteală (miliție). BĂLCESCU, O. I 117. 3. A excepta. N-aveau dreptul... d-a fi osebiți din legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. Toți. făr-a osebi pe unii, Țel au numai folosința. CONACHI, P. 285. – Variantă: (învechit) usebí (GORJAN, H. IV 155) vb. IV.
USEBÍ vb. IV v. osebi.
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă
OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.
usebésc, V. deosebésc.
usébĭ, V. deosebĭ.
osebi vb. v. DEOSEBI. DESLUȘI. DESPĂRȚI. DIFERENȚIA. DISCERNE. DISCRIMINA. DISTINGE. IZOLA. SEPARA.

usebire dex

Intrare: usebire
usebire infinitiv lung
Intrare: osebi (vb.)
usebi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
osebi 1 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb