urechea definitie

52 definiții pentru urechea

URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea facultatea de a percepe just (și de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză care se coase la marginea posterioară de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche.
URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare din cele două organe așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului, formate (la om și la mamifere) dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă și constituind aparatul auditiv al animalelor. Spun și eu o vorbă celor care au urechi de auzit. SADOVEANU, B. 8. Urechile lor nu mai ascultau alte vorbe. ISPIRESCU, L. 39. De-ar avea codrul ista gură să spuie cîte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile. CREANGĂ, P. 119. ◊ (În contexte figurate) Îmi pun in schimb urechea pe inima țării Și-aud bătăi neregulate. BENIUC, V. 27. Te-ai plimbat la țară în automobil și prin castele ciocoiești și n-ai pus urechea la pămînt să asculți glasurile care nu se aud. REBREANU, R. I 210. ◊ Expr. A fi numai urechi, a-și deschide urechile în patru sau (rar) a asculta cu toate urechile = a asculta foarte atent. Sîntem toți numai urechi. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Fata asculta cu toate urechile. ISPIRESCU, L. 18. A asculta numai c-o ureche = a asculta distrat. A nu-și crede urechilor v. crede (2). (Despre vorbe, zvonuri, știri) A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. A-i trece cuiva pe la ureche, se spune cînd cineva aude un lucru numai în treacăt, neprecis. A-i intra cuiva pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă), se spune cînd cineva nu reține ceea ce i se spune sau cînd rămîne nepăsător față de spusele cuiva. Auzise și el ceva din toate acestea. I-au intrat pe-o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. REBREANU, I. 107. Tot vorbe fără temei, care-mi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă. GANE, N. III 33. La judecători, ce intră pe-o ureche iase pe alta. NEGRUZZI, S. I 248. (Eliptic) Și maximele bătrînei pe-o ureche toate-i iese. EMINESCU, O. IV 224. A face urechea toacă v. toacă (1). A-și pleca urechea la... v. pleca2 (3). A bate toaca la urechea surdului v. surd (1). A-și deschide urechile v. deschide (1). A trage cu urechea v. trage (II 6). A împuia (cuiva) urechile v. împuia. A fi fudul (sau tare) de ureche = a fi surd, v. fudul. (Ironic) A fi urechea satului (sau tîrgului) = a ști tot ce se petrece într-o localitate. ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară (Peziza aurantia); urechiușă; urechea-iepurelui = nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); urechea-porcului = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina ramificată în partea superioară și cu flori mici albăstrui-violete (Salvia verticillata); jaleș; urechea-șoarecelui = nu-mă-uita (Myosotis silvatica); urechea-ursului = plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunze ovale ușor dințate și cu flori galbene; crește pe stînci calcaroase (Primula auricula). 2. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. Urechea te minte și ochiul te-nșală. EMINESCU, O. I 40. Tu n-ai auzit pistolul?... Nu l-ai auzit? Spune! (Cu furie) Ureche! Ureche!... HASDEU, R. V. 157. Păreții au urechi și fereștile ochi. ♦ (De obicei determinat prin «muzicală») Facultatea de a percepe și de a reproduce în mod exact sunetele muzicale. Un glas așa de dulce și de curat, o ureche atît de muzicală. CONTEMPORANUL, VI 197. ◊ Expr. A cînta după ureche = a reproduce o melodie după auz (și nu după note). 3. Partea externă, cartilaginoasă, a aparatului auditiv; auriculă. V. pavilion (3). Era un dulău sur și flocos, cu urechile și cu coada scurtate. SADOVEANU, B. 207. Înșfacă iedul de urechi și-l flocăiește, și-l jumulește și pe acela de-i merg peticile. CREANGĂ, O. A. 141. În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. Știre-aș peana cum se pune, C-aș pune-o după urechie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 397. ◊ Loc. adv. Pînă peste urechi = peste măsură, foarte tare, foarte mult. ◊ Expr. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame) v. lungi (1). Floare la ureche v. floare (I 1). A-i rupe (cuiva) urechile v. rupe (5). A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) v. culca (1). A avea bumbac în urechi v. bumbac (II 1). A-și astupa urechile v. astupa (1). 4. (În expr.) Într-o ureche = smintit, scrîntit, țicnit. Știa dînsul că Vasile Baciu e într-o ureche. REBREANU, I. 20. Vara plecau cu toții afară, la un unchi al lor... bătrîn, burlac și cam într-o ureche. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. El, cum era cam într-o ureche, i-a răspuns. SBIERA, P. 5. II. (Popular) Organul respirator al peștilor; branhie. III. 1. Gaura acului prin care se petrece ața sau sfoara. ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului v. scăpa (2). 2. Cheotoare de piele sau de chingă cusută la marginea de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. O ordonanță, cu o pereche de cizme atîrnate de urechi într-un singur deget, încetini pașii. C. PETRESCU, Î. II 121. Urechile la ciubote sînt de piele și-s simple. ȘEZ. IX 33. 3. Toartă, inel, belciug. Un cordon de piele în care se vedea prins de un lănțișor urechea unui cesuleț. CĂLINESCU, E. O. I 17. ♦ Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; măsea. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (Mai ales la pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui loc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc.
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage (pe cineva) de urechi (pentru a-i aplica o pedeapsă). Grozav îmi place să urechez pe cei obraznici. La TDRG.
uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
!uréche-tătăreáscă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. uréchii-tătăréști; pl. uréchi-tătăréști
urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
!uréchea-bábei (plantă) s. f. art., g.-d. art. uréchii-bábei
uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi
uréche-tătăreáscă s. f.
urecheá vb., ind. prez. 1 sg. urechéz, 3 sg. și pl. urecheáză, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 sg. și pl. urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
uréchea-bábei (bot.) s. f.
URÉCHE s. v. branhie, măsea, opercul.
URÉCHE s. 1. (ANAT.) auriculă, pavilionul urechii, (rar) pâlnie, scoică. 2. v. auz. 3. v. toartă. 4. gaură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiușă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniță, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleș.
URECHE-TĂTĂREÁSCĂ s. v. urechea-iepurelui.
URECHEA-BÁBEI s. v. pitacu-dracului.
URECHEA-PÓRCULUI s. v. cinsteț, lăptucul-oii, salvie, salvie austriacă.
URECHEA-ȘOÁRECELUI s. v. încheietoare, miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii, vulturică.
uréche (-chi), s. f.1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. – 2. Auz. – 3. Branhie. – 4. Toartă. – Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793), cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez. orecha, mozarab orilla), port. orelha. Uz general (ALR, I, 53). – Der. urechelniță (var. urecher(n)iță), s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia, vb. (a trage de urechi); urechială, s. f. (faptul de a urechea); urechiat, adj. (cu urechi mari); urechiță, s. f. (insectă; plantă), în Trans.; urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides).
URÉCHE1 ~i f. I. 1) (la om și la animale) Organ-pereche al auzului, situat (simetric) pe partea laterală a capului. ◊ Până peste ~i foarte mult. A trage cu ~ea a asculta pe furiș, neobservat de nimeni. A-i intra pe o ~ și a-i ieși pe alta a uita repede cele auzite; a nu da (nici o) atenție spuselor cuiva. A-i rupe cuiva ~ile a pedepsi pe cineva, trăgându-l de urechi. A se face într-o ~ a se preface nebun; a fi neserios. A-i roade cuiva ~ile a-i spune cuiva mereu același lucru. A fi numai ~i a asculta foarte atent. A ajunge la ~ea (sau ~ile) cuiva a afla ceva ținut în secret. 2) Capacitate de a auzi; auz ◊ A avea ~ muzicală a avea capacitatea de a memora și reproduce cu ușurință sunete muzicale, melodii. A fi fudul de ~i (sau de o ~) a nu auzi bine. 3) pop. Organ de respirație la animalele acvatice; branhie. II. (în îmbinări ce denumesc plante): ~ea-babei ciupercă comestibilă de culoare galbenă-portocalie, cu margini văluroase, ridicate în sus; urechiușă. ~ea-iepurelui a) plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene, dispuse în umbele; urechelniță; b) plantă erbacee decorativă, cu frunze înguste, păroase, dințate pe margini, și cu flori roșii sau roz, dispuse în formă de ciorchine. ~ea-ursului plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată, având frunze dințate, rotunjite la vârf, și flori galbene, dispuse în umbele unilaterale. ~ea-șoarecelui plantă erbacee decorativă, cu tulpina erectă, puțin ramificată, având frunze înguste, nezimțate, și flori mici, albastre, albe sau roșii. ~ea-porcului plantă erbacee decorativă semilemnoasă, cu tulpina erecta, ramificată, păroasă, având frunze alungite, zimțate și flori albăstrui-violete. [G.-D. urechii] /<lat. oricla
URÉCHE2 ~i f. 1) Gaură sau adâncitură de dimensiuni reduse (corespunzătoare cu volumul obiectului), făcută cu scopuri diferite în anumite obiecte. ~ea acului. 2) Obiect de care se poate apuca sau cu ajutorul căruia se poate fixa ceva. ~ea cizmei. [G.-D. urechii] /<lat. oricla
A URECHEÁ ~éz tranz. A pedepsi trăgând de urechi. /Din ureche
ureche f. 1. organul auzului, așezat de fiecare lăture a capului: într’o ureche, cam țicnit; 2. auzul: are urechea delicată; 3. prin analogie: urechea acului, lancei, proțapului, cismei; 4. mâner, toartă de vas; 5. nume de plante: urechea babei, ciupercă în forma unei cupe răsucite, având oarecare asemănare cu o ureche (Peziza aurantia); urechea iepurelui, plantă cu frunzele ovale și florile galbene (Bupleurum rotundifolium); urechea porcului, Buc. jaleș; urechea șoarecelui, miozotis; urechea ursului, plantă cu florile galbene dispuse într’un buchet la vârful tulpinei, adesea cultivată ca plantă decorativă (Primula auricula). [Lat. AURICULA].
urechià v. fam. a trage de urechi.
uréche f. (lat. auricula, pop. orĭcla [dim. d. auris, ureche], de unde s’a făcut *ureclĭe, *ureache, ureche, it. orecchio, fr. oreille, sp. oreja, pg. orelha). Organu auzuluĭ, cîte unu la dreapta și la stînga capuluĭ la om: calu cĭulește urechile cînd aude zgomot. Auz, calitatea de a auzi bine și de a ține minte cîntecele: acest copil are ureche. Pin anal. Toartă (cînd îs doŭă): urechile uneĭ căldărĭ (ob. toarte). Atîrnătoare, bucată de pînză saŭ de pele la ghete orĭ la cizme ca să aĭ de unde să le tragĭ la încălțat. Urechea (saŭ urechile) aculuĭ, gaura pin care bagĭ ața. A scăpa ca pin urechile aculuĭ, a scăpa de primejdie ca pin minune. A fi într’o ureche, a fi cam nebun, țicnit. A ți se lungi urechile așteptînd orĭ de foame, a te plictisi pînă să vie cel așteptat orĭ bucatele. A-țĭ ajunge gura la urechĭ răcnind, a răcni tare și mult. A nu duce la ureche, a nu te preface că beĭ vărsînd vinu după ureche, ci a bea serios. Nume de plante: urechea babeĭ, o cĭupercă (peziza aurantia); urechea ĭepureluĭ, o buruĭană umbeliferă (bupleurum rotundifólium), numită și urechelniță; urechea porculuĭ (Buc.), jaleș; urechea șoriceluluĭ, o plantă boraginee ale căreĭ florĭ, micĭ și albastre, îs simbolu neuĭtăriĭ și care se numește și ochĭu șarpeluĭ, nu mă-uĭta și myosótis (myosotis silvatica); urechea ursuluĭ, o plantă primulacee sălbatică și cultivată (primula auricula).
urechélniță și -érniță f., pl. e (d. ureche, fiind-că poporu crede că intră pin urechĭ). Un insect lung de vre-o doĭ centimetri și cu doŭă antene (ca un foarfece) la coadă (forficula auriculária). O plantă umbeliferă numită și urechea ĭepureluĭ (bupleurum rotundifolium). O plantă care crește pe stîncile văroase și acoperișurĭ (sempervívum tectórum), cu care poporu tratează boalele de urechĭ.
ureche s. v. BRANHIE. MĂSEA. OPERCUL.
URECHE s. 1. (ANAT.) auriculă, pavilionul urechii, (rar) pîlnie, scoică. 2. auz. (Are o ~ foarte sensibilă.) 3. toartă, verigă. (~ cercelului.) 4. gaură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiușă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniță, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleș.
ureche-tătărască s. v. URECHEA-IEPURELUI.
urechea-babei s. v. PITACU-DRACULUI.
urechea-porcului s. v. CINSTEȚ. LĂPTUCUL-OII. SALVIE. SALVIE AUSTRIACĂ.
urechea-șoarecelui s. v. ÎNCHEIETOARE. MIOZOTIS. NU-MĂ-UITA. OCHII-PĂSĂRUICII. VULTURICĂ.
uréche s. f. în sint. s. (cooperativa) ochiul și urechea (fam., pop.) Securitatea (în comunism) ◊ „Unde altundeva putea să lucreze o secătură ca el, dacă nu la cooperativa ochiul și urechea.”
ureche Dicționarele noastre mai vechi inserează sub cuvîntul ac expresia ca prin urechile acului, ceea ce mi se pare greșit, deoarece ac nu prezintă aici nimic special, pe cînd ureche a luat cu valoare figurată. Dar de ce e pus la plural? Se presupune în general că punctul de plecare l-a constituit expresia din evanghelie cămila prin urechile acului, dar în originalul grecesc găsim singularul (διὰ πρυπήματος ραφίδος) și tot cu singularul a fost tradus în versiunile românești. Foarte probabil expresia noastră e de origine laică șf populară, căci găsim și în bulgărește pluralul: иглeни yши. Orificiul de o parte și de alta a acului a putut fi asemănat cu cele două urechi ale animalelor.
ureche v. auz.
AB ORE AD AUREM (lat.) de la gură la ureche – A vorbi ab ore ad aurem, cu toată discreția.
a avea vată în urechi expr. a avea auzul slab, a nu auzi bine
a fi numai ochi și urechi expr. a fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur.
a fi numai urechi expr. a asculta cu atenție.
a mișca din urechi expr. a mitui, a da mită.
a trage cu urechea expr. a asculta pe furiș.
a-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta expr. a nu reține ceea ce i se spune, a nu asculta sfaturile primite.
a-i toca (cuiva) la ureche expr. v. a toca la cap.
a-și destupa urechile expr. v. destupa.
floare la ureche expr. (lucru) ușor de făcut / de rezolvat.
într-o ureche expr. nebun, țicnit.
numai ochi și urechi expr. foarte atent.
până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc.
URECHE antenă, ascultătoare, vâslă.
urechi s. f. pl. (la fotbal) minge strecurată printre picioarele adversarului.

urechea dex

Intrare: ureche
ureche substantiv feminin
Intrare: urechea
urechea conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: urechea-babei
urechea-babei substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: ureche-tătărească
ureche-tătărească substantiv feminin
Intrare: urechea-iepurelui
urechea-iepurelui substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: urechea-porcului
urechea-porcului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: urechea-șoarecelui
urechea-șoarecelui substantiv feminin articulat (numai) singular