topuz definitie

12 definiții pentru topuz

TOPÚZ, topuzuri, s. n. (în Evul Mediu în Țara Românească și în Moldova) Sceptru, de forma unui buzdugan bătut cu nestemate și care constituia unul dintre însemnele puterii domnești. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz.
TOPÚZ, topuzuri, s. n. Buzdugan cu capul îmbrăcat în argint și bătut cu nestemate, care, împreună cu sabia, tuiul și calul împărătesc, constituia simbolul învestiturii domnești conferite de sultan. ◊ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. ♦ Măciucă scurtă conferită de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. și: topuze] – Din tc. topuz.
TOPÚZ, topuzuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Măciucă cu capul îmbrăcat în argint bătut cu nestemate, care constituia unul dintre semnele învestiturii domnești conferite de sultan. V. buzdugan. Ăl mare a rămas ca topuzu-mpărătesc... Puțin lucru e să împărătești? CARAGIALE, O. III 107. Așadar, în vîrful scării sociale [era] un domn cu topuzul în mînă și cu legea sub picioare. ALECSANDRI, C. 234. Padișahul mi-a dat sabie și topuz ca să vă sfărîm oasele cînd vă veți răzvrăti. FILIMON, C. 62. ◊ Loc. adv. Cu topuzul = cu sila, cu forța; cu brutalitate. Îți spun drept, boierule, mă tem. De aia zisei că nu e potrivit să-i iai cu topuzul. SADOVEANU, M. C. 180. Mi-au trimes alaltăieri socoteala și au cerut cu topuzul ca să-i plătesc. KOGĂLNICEANU, S. 120. ♦ Măciucă scurtă, conferită de domn marilor demnitari; p. ext. buzdugan. Primi drept plată Măgura și topuzul armășiei. M. I. CARAGIALE, C. 109. – Pl. și: topuze (FILIMON, C. 115).
topúz s. n., pl. topúzuri
topúz s. n., pl. topuzúri
TOPÚZ s. v. buzdugan.
topúz (-ze), s. n.1. Măciucă, buzdugan. – 2. Buzdugan bătut cu pietre nestemate, însemn al domnitorilor din Munt. și Mold.3. Lovitură la tălpi cu topuzul (1). – 4. Piatra cea mai mare dintre cele cinci cu care se joacă un joc de copii. – Mr. topuze. Tc. topuz (Roesler 577; Șeineanu, II, 364; Lokotsch 2090; Ronzevalle 117), cf. ngr. τοπούζι, alb., bg., sb. topuz.
TOPÚZ ~uri n. ist. Buzdugan cu măciulia îmbrăcată în argint și împodobit cu pietre scumpe, înmânat de sultan unui domnitor la înscăunare. ◊ Cu ~ul cu forța; făcând uz de forță. /<turc. topuz
topúz, topúzuri, s.n. (înv.) 1. buzdugan. 2. (fig.) sceptru. 3. bătaie la tălpi. 4. piatra mare din jocul copiilor.
topuz n. 1. od. măciucă asemenea unui sceptru, acoperită cu plăci sculptate în argint și împodobite cu diamante (insigniu ce noul Domn îl primia dela Sultan odată cu sabia și calul cel împărătesc): Padișahul mi-a dat sabie și topuz FIL.; 2. fig. sceptru: împăratul s’a jurat pe stema și topuzul său (într’un basm muntean) POP.; cu topuzul, cu forța: a lua pe cineva cu topuzul (locuțiune încă populară); 3. bătaie pe tălpi mai înfricoșată decât falanga (ambele obișnuite în vremea Fanarioților): bătut la falangă sau sdrobit cu topuzul FIL.; 4. azi, numele pietrei mai răsărite într’un joc de copii. [Turc. TOPUZ, măciucă, sceptru].
topúz n., pl. urĭ și e (turc. alb. bg. sîrb. topuz, ngr. topúzi, a. î.). Vechĭ. Sceptru, buzdugan, măcĭucă scumpă pe care domnu o primea de la sultan odată cu sabia și calu. (La zile marĭ, și spătaru purta topuzu domnesc). Lovitură de topuz (Domnu avea putere să bată cu topuzu la tălpĭ pe orĭ-ce boĭer. Această pedeapsă era grozavă, că zdrobea oasele, dar era considerată maĭ puțin înjositoare de cît falanga): ĭ-a tras cîteva topuze (v. baltag, cabaniță și dop 1). Azĭ. Cu topuzu, pin mijloace violente: a proceda cu topuzu. Munt. vest. Petricică maĭ mare într’un joc de copil (V. bucoĭ).
topuz s. v. BUZDUGAN.

topuz dex

Intrare: topuz (pl. -e)
topuz pl. -e
Intrare: topuz (pl. -uri)
topuz pl. -uri