splímbă f., pl. e (d. sleme). Munt. est. Capcană de prins cîniĭ saŭ alte animale la semănăturĭ (E o spînzurătoare compusă dintr’un stîlp înfipt în pămînt și o prăjină înțepenită cu mijlocu pe acest stîlp. Un capăt al prăjiniĭ se înfige în pămînt, ĭar cel-lalt, avînd un lanț cu mîncare, se îndoaĭe și se înțepenește slab în pămînt. Cînd vine animalu și mișcă lațu, capătu prăjiniĭ se ridică, ĭar animalu rămîne spînzurat. În Dolj se numește tivig și în loc să se înțepenească un capăt al prăjiniĭ în pămînt, i se pun greutățĭ ca la cumpenele puțurilor, ĭar cînd animalu mișcă lațu, greutatea se lasă în jos producînd acelașĭ efect).

tivíc n., pl. e și urĭ (cp. cu turc. tevfik, reușită). Munt. Laț de prins păsărĭ de baltă (Ant. P.). Tărbacă (rev. I. Crg. 9, 152) a da cîĭniĭ la (saŭ în) tivic (și fig. despre oamenĭ. ChN. I, 10 și 158). Olt. (-ig). Splimbă (CL. 192?¹, 371). Ban. (-ig). Traversă orizontală fixată în horn ca să atîrnĭ ceaunu orĭ să puĭ slănina la afumat.^[1]

TIVÍG, olt. (T-Jiu), subst., are și sensul de juvăț ca în zicerea: „a pune tighicul de gît” (Sc).