tivíc n., pl. e și urĭ (cp. cu turc. tevfik, reușită). Munt. Laț de prins păsărĭ de baltă (Ant. P.). Tărbacă (rev. I. Crg. 9, 152) a da cîĭniĭ la (saŭ în) tivic (și fig. despre oamenĭ. ChN. I, 10 și 158). Olt. (-ig). Splimbă (CL. 192?¹, 371). Ban. (-ig). Traversă orizontală fixată în horn ca să atîrnĭ ceaunu orĭ să puĭ slănina la afumat.^[1]