TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.

TÍNĂ s. f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.

TÍNĂ s. f. (Regional) 1. Noroi. Aștepta în întuneric și tină, ca după o ploaie. SADOVEANU, M. C. 53. În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină. ALECSANDRI, P. A. 213. Că mi-i fața ca huma Și inima ca tina. ȘEZ. I 213. Dă, bade, tot prin grădină, Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot iarbă înverzită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 406. ◊ Fig. Căci flamura cea roșă, cu umbra-i de dreptate, Sfințește-a ta viață de tină și păcate. EMINESCU, O. I 63. Ai ridicat un om din tina ticăloșiei. BOLINTINEANU, O. 401. 2. Pămînt. Minuni plăpînde plămădim din tină. BENIUC, V. 7. Spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scînteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină. EMINESCU. O. I 56. 3. (Învechit) Murdărie, necurățenie. Să va șterge mai întîi tina după piept și din obraz. PISCUPESCU, O. 303.

tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei

tínă s. f., g.-d. art. tínei

TIGVĂ DE TÍNĂ s v. pepene.

TÍNĂ s. v. argilă, clisă, humă, jeg, lut, mâl, mocirlă, murdărie, nămol, necurățenie, noroi, pământ.

tínă (-ni), s. f. – Noroi, nămol, glod. Sl. (ceh., rus.) tina (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 411). Se folosește mai ales în Trans. – Der. tinos, adj. (noroios, mocirlos); tinoavă, s. f. (Trans. de N, mocirlă, baltă de noroi); întina, vb. (a murdări cu noroi, a umple de noroi; a păta; a prihăni).

TÍNĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalității. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina

tină f. Tr. noroiu. [Slav. TINA].

tínă f. fără pl. (vsl. rus. tina, noroĭ, bg. tinĕa; turc. ar. tin, noroĭ). Rar azĭ. Noroĭ. – În Olt. tinál, n., pl. urĭ.

tigvă de tină s. v. PEPENE.

tină s. v. ARGILĂ. CLISĂ. HUMĂ. JEG. LUT. MÎL. MOCIRLĂ. MURDĂRIE. NĂMOL. NECURĂȚENIE. NOROI. PĂMÎNT.

tínă, s.f. – (reg.) 1. Noroi: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar, 1980: 57). 2. Pământ, lut, glod. – Din sl. tina „noroi” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

tínă, s.f. – Noroi; pământ, lut, glod: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar 1980: 57). – Sl. tina.