tínă (-ni), s. f. – Noroi, nămol, glod. Sl. (ceh., rus.) tina (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 411). Se folosește mai ales în Trans. – Der. tinos, adj. (noroios, mocirlos); tinoavă, s. f. (Trans. de N, mocirlă, baltă de noroi); întina, vb. (a murdări cu noroi, a umple de noroi; a păta; a prihăni).