Dicționare ale limbii române

25 definiții pentru ticăloși

TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Înv.) (Persoană) care se găsește într-o stare jalnică; (om) vrednic de milă, sărman, nenorocit. – Ticală (înv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.
TICĂLÓS, -OÁSĂ, ticăloși, -oase, adj. 1. Care face fapte reprobabile; josnic prin manifestările lui; nemernic, păcătos, mîrșav. Vezi dumneata, mătușă, cît îi de ticăloasă lumea! SADOVEANU, O. VIII 219. Sătul de a face mereu de pomană meseria ticăloasă de martor mincinos, își ceru seama de la stăpîn. ODOBESCU, S. III 44. Soră ticăloasă, soră păcătoasă, Spune la tustrei, Care moarte vrei? ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ Fig. E mai bine acasă decît prin toate rîpile, pe asemenea ticăloasă vreme. SADOVEANU, O. VIII 199. ◊ (Substantivat) Îl apucă deodată ura împotriva ticăloșilor cu care se înhăitase. DUMITRIU, N. 216. A fost mare ticălos la viața lui și multe a făcut pe nedrept. POPA, V. 87. Ei, lasă, ticăloaselor, că v-oi dobzăla eu de-acu nainte. CREANGĂ, P. 12. 2. (Astăzi rar) Care se găsește într-o stare jalnică; vrednic de milă, sărman, nenorocit. Săraca de mine! Dar de unde să vă dau eu bani, cînd sînt o ticăloasă văduvă! SADOVEANU, D. P. 145. M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. Ființă ticăloasă ce sînt! Adormeam pe nădejdea făgăduințelor lui. NEGRUZZI, S. I 52. ◊ (Adverbial) Din cînd în cînd, pe drum, începea să plîngă înăbușit, ticălos, parcă mugea. DUMITRIU, N. 58. ♦ (Rar, despre obiecte concrete) Deteriorat, uzat, sărăcăcios. Frumusețile și minunățiile ce văzură cei trei frați născuți într-o colibă ticăloasă îi făcură să rămîie cu gura căscată. POPESCU, B. II 61.
TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. 1. A decădea, a deveni un netrebnic. Acu s-au ticăloșit și boierii și domnul. SADOVEANU, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Eu nu cred că omul e un animal ticălos. Cred că burghezia l-a ticăloșit. BARANGA, I. 194. În satele pe care le-au părăsit, zăceau frații lor în întuneric. Îi istoveau bolile, îi ticăloșea neștiința. SADOVEANU, O. VI 462. 2. (Astăzi rar) A cădea în mizerie, a ajunge într-o stare nenorocită, vrednică de plîns; a se nenoroci. Să n-ajung... Să pierz vrun ochi ori vro mînă și să mă ticăloșesc. PANN, la TDRG. 3. (Învechit) A-și exprima compătimirea pentru sine însuși; a se plînge. (Cu pronunțare regională) Adeseori se ticăloșaște pe sîneși cum că abia își cîștigă pînea. GORJAN, H. II 4.
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; adj. f., s. f. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă
ticălós adj. m., s. m., pl. ticălóși; f. sg. ticăloásă, pl. ticăloáse
ticăloșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăloșeáscă
TICĂLÓS adj. v. biet, debil, delicat, deplorabil, firav, fragil, gingaș, jalnic, lamentabil, mizerabil, nenorocit, nevoiaș, pirpiriu, plăpând, prizărit, sărac, sărman, sfrijit, slab, slăbuț, șubred.
TICĂLÓS adj., s. v. incapabil, necapabil, neputincios, prăpădit, slăbănog.
TICĂLÓS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scârnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~oasă.) 3. s. bandit, nemernic, tâlhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, păcătos, rău, urât. (Era o vreme ~.)
TICĂLOȘÍ vb. v. debilita, distruge, nenoroci, prăpădi, slăbănogi, slăbi, șubrezi.
TICĂLÓS ~oásă (~óși, ~oáse) și substantival (despre persoane) 1) Care este în stare să comită fapte nedemne; netrebnic; abject; mârșav; nemernic; josnic; infam. 2) Care se află într-o stare de plâns; vrednic de milă; jalnic. /ticală + suf. ~os
A TICĂLOȘÍ ~ésc tranz. A face să se ticăloșească. /Din ticălos
A SE TICĂLOȘÍ mă ~ésc intranz. A deveni ticălos; a ajunge la degradare morală totală. /Din ticălos
ticălos a. și m. 1. nenorocit; 2. mizerabil: om ticălos. [V. ticăit].
ticăloșì v. a cădea în mizerie: sărac ticăloșit PANN.
ticălós, -oásă adj. (d. ticală). Vechĭ. Nenorocit, lamentabil. Azĭ. Păcătos, mișel, mizerabil. Adv. S’a purtat ticălos.
ticăloșésc v. tr. Fac ticălos: beția l-a ticăloșit. V. refl. Te-aĭ ticăloșit!
ticălos adj. v. BIET. DEBIL. DELICAT. DEPLORABIL. FIRAV. FRAGIL. GINGAȘ. JALNIC. LAMENTABIL. MIZERABIL. NENOROCIT. NEVOIAȘ. PIRPIRIU. PLĂPÎND. PRIZĂRIT. SĂRAC. SĂRMAN. SFRIJIT. SLAB. SLĂBUȚ. ȘUBRED.
ticălos adj., s. v. INCAPABIL. NECAPABIL. NEPUTINCIOS. PRĂPĂDIT. SLĂBĂNOG.
TICĂLOS adj., s. 1. adj., s. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, (pop.) becisnic, (înv. și reg.) ticăit, (reg.) pălăvatic, proclet, (Ban.) bedaș, (înv.) fărădelege, vil, (fig.) infect, murdar. (Un om ~.) 2. adj. infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, mîrșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, (livr.) ignobil, sacrileg, (înv. și pop.) parșiv, scîrnav, (Mold.) chiolhănos, (înv.) blestemățesc, fărădelege, scîrbavnic, scîrbelnic, scîrbit, verigaș, verigășos, (fig.) murdar, spurcat. (Faptă ~.) 3. s. bandit, nemernic, tîlhar. (Un ~ de negustor.) 4. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!) 5. adj. mizerabil, păcătos, rău, urît. (Era o vreme ~.)
ticăloși vb. v. DEBILITA. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI. SLĂBĂNOGI. SLĂBI. ȘUBREZI.

Ticăloși dex online | sinonim

Ticăloși definitie

Intrare: ticălos (adj.)
ticălos adjectiv
Intrare: ticăloși
ticăloși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ticălos (s.m.)
ticălos substantiv masculin