TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.

TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A decădea sau a face să decadă din punct de vedere moral sau material. – Din ticălos.

TICĂLOȘÍ, ticăloșesc, vb. IV. Refl. 1. A decădea, a deveni un netrebnic. Acu s-au ticăloșit și boierii și domnul. SADOVEANU, O. I 42. ◊ Tranz. fact. Eu nu cred că omul e un animal ticălos. Cred că burghezia l-a ticăloșit. BARANGA, I. 194. În satele pe care le-au părăsit, zăceau frații lor în întuneric. Îi istoveau bolile, îi ticăloșea neștiința. SADOVEANU, O. VI 462. 2. (Astăzi rar) A cădea în mizerie, a ajunge într-o stare nenorocită, vrednică de plîns; a se nenoroci. Să n-ajung... Să pierz vrun ochi ori vro mînă și să mă ticăloșesc. PANN, la TDRG. 3. (Învechit) A-și exprima compătimirea pentru sine însuși; a se plînge. (Cu pronunțare regională) Adeseori se ticăloșaște pe sîneși cum că abia își cîștigă pînea. GORJAN, H. II 4.

ticăloșí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 să ticăloșeáscă

ticăloșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ticăloșésc, imperf. 3 sg. ticăloșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ticăloșeáscă

TICĂLOȘÍ vb. v. debilita, distruge, nenoroci, prăpădi, slăbănogi, slăbi, șubrezi.

A TICĂLOȘÍ ~ésc tranz. A face să se ticăloșească. /Din ticălos

A SE TICĂLOȘÍ mă ~ésc intranz. A deveni ticălos; a ajunge la degradare morală totală. /Din ticălos

ticăloșì v. a cădea în mizerie: sărac ticăloșit PANN.

ticăloșésc v. tr. Fac ticălos: beția l-a ticăloșit. V. refl. Te-aĭ ticăloșit!

ticăloși vb. v. DEBILITA. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI. SLĂBĂNOGI. SLĂBI. ȘUBREZI.