tambur definitie

26 definiții pentru tambur

TAMBÚR, (2) tambure, s. n., (1, 3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse utilizări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). [Pl. și: (1, n.) tambure] – Din fr. tambour.
TAMBÚR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2. S. n. Porțiune de prismă poligonală goală sau de cilindru gol, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Spațiu amenajat la intrarea într-o clădire, cu o ușă pivotantă, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior și a împiedica formarea curenților de aer în timpul deschiderii ușilor. 3. S. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. plutonier (într-o fanfară militară). – Din fr. tambour.
TAMBÚR1, tamburi, s. m. (Ieșit din uz) Toboșar. ◊ Compus: tambur-major = subofițer care conducea o fanfară militară; p. ext. (peiorativ) plutonier.
TAMBÚR2, tambure, s. n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, fixă sau mobilă în jurul unui ax, făcută din metal, din lemn etc. și avînd diverse întrebuințări în tehnică; tobă. Brigadierul ridicase pompa de injecție pe un fund de butoi întors; cu o mînă răsucea tamburul. MIHALE, O. 213. 2. Porțiune de prismă poligonală goală (sau de cilindru gol) interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care limitează un spațiu boltit. ♦ Mic vestibul construit la intrarea unei clădiri și cuprins între două rînduri de uși. ♦ Spațiu cilindric la o ușă de intrare, în interiorul căruia se învîrtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi.
tambúr1 (toboșar, piesă metalică) s. m., pl. tambúri
tambúr2 (element de arhitectură) s. n., pl. tambúre
!tambúr-majór (înv.) s. m., pl. tambúri-majóri
tambúr (toboșar) s. m., pl. tambúri
tambúr (tehn., arhit.) s. n., pl. tambúre
tambúr-majór s. m., pl. tambúr-majóri
TAMBÚR s. v. darabană, tobă, toboșar.
TAMBÚR s. (TEHN.) tobă.
TAMBÚR s.m. Toboșar. ♦ Tambur-major = comandant cu grad de subofițer al unei fanfare militare; (peior.) plutonier. [< fr. tambour].
TAMBÚR s.n. 1. Piesă în formă de cilindru gol, folosită în diferite scopuri în tehnică. ◊ Tambur gradat = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat prevăzută cu gradații la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatră care formează elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasică. 3. Vestibul construit la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ♦ Porțiunea prismatică sau cilindrică, interpusă între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. ♦ Spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Tobă. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
TAMBÚR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnică; tobă. ◊ piesă cilindrică pentru spargerea și sortarea granulometrică a pietrei. ♦ ~ grad = piesă componentă a anumitor instrumente de măsurat, prevăzută cu gradații la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatră, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei construcții. 3. vestibul la intrarea unei clădiri, delimitat de două rânduri de uși. ◊ porțiune prismatică ori cilindrică, între o cupolă și arcurile sau zidurile care mărginesc un spațiu boltit. 4. spațiu în care se învârtește o ușă pivotantă cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)
TAMBÚR2 ~i m. înv. Ostaș care bate toba; toboșar militar. ◊ ~-major conducător al unei fanfare militare. /<fr. tambour, germ. Tambour
TAMBÚR1 ~e n. 1) Piesă în formă de cilindru gol, cu diverse întrebuințări în tehnică; tobă. 2) Bază cilindrică sau prismatică a unei cupole. 3) Spațiu format din două uși duble la intrarea într-o clădire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platformă la intrarea într-un vagon de cale ferată. /<fr. tambour, germ. Tambour
tambur-majór s.m. (înv.) suboțifer șef peste toboșari și gorniști, care umblau în fruntea regimentului.
tambur-major m. mai marele toboșarilor care merge în fruntea regimentului.
2) tambúr n., pl. e (fr. tambour, it. tamburo, d. ar. tabl, pl. tabul, tobă, d. pers. tembur, tobă. V. tambur 1, tabulhana, tobă, timpan, taburet). Sulu cabestanuluĭ pe care se înfășoară parîma. Acoperemîntu roatelor (zbaturilor) la un vapor (nu la o probelă!).
1) tambúr (vechĭ) n., pl. e, și tambură f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. týmpanon și týpanon, tobă, timpină; ngr. tambúrĭ, bg. sîrb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tobă. V. tambur 2). Vechĭ. Un fel de mandolină cu gîtu foarte lung și cu coardele de metal. V. și mandoră.
*tambúr-major m. (fr. tambour-major, d. tambour, tobă, și major, maĭor, maĭ mare). Subofițer maĭ mare peste toboșarĭ și gorniștĭ (azĭ desființat).
TAMBUR s. (TEHN.) tobă.
tambur s. v. DARABANĂ. TOBĂ. TOBOȘAR.
tambur, instrument de coarde din familia lautei* răspândit în Orientul mijlociu arab. Are o tijă lungă ce corespunde cutiei de rezonanță de mărime mică, tijă pe care sunt întinse între două și șase coarde (după tipul instr.) ce sunt puse în vibrație prin ciupire cu un plectru* de oțel sau de lemn. Poate fi întrebuințat ca instr. solistic dar și acompaniator al cântării vocale. Dimitrie Cantemir era un virtuoz al acestui instr.
Tîmbur, -ești v. Tambură 2.

tambur dex

Intrare: tambur (pl. -i)
tambur pl. -i substantiv masculin
Intrare: tambur (pl. -uri)
tambur pl. -uri
Intrare: tambur (pl. -e)
tambur pl. -e substantiv neutru
Intrare: Tâmbur
Tâmbur
Intrare: tambur-major
tambur-major admite vocativul substantiv masculin