târnosire definitie

2 intrări

24 definiții pentru târnosire

TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din sb. tronosati.
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.
TÂRNOSÍ, târnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. – Din scr. tronosati.
TÂRNOSÍRE, târnosiri, s. f. Acțiunea de a târnosi și rezultatul ei; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici; târnoseală (1). – V. târnosi.
TÎRNOSÍ, tîrnosesc, vb. IV. Tranz. A îndeplini, cu ritualul prevăzut, slujba de inaugurare a unei biserici; a sfinți. Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfîrși astă sîntă biserică? Iată, am cheltuit toată starea, și ea nu este încă tîrnosită. ISPIRESCU, L. 295. ◊ Expr. A tîrnosi mangalul (sau, rar, mangalele) = a pierde vremea degeaba. Nu tîrnosi mangalul, că te usuci. M. I. CARAGIALE, C. 130. Vin bețivii toți, De cinstesc paharele și tirnosesc mangalele. TEODORESCU, P. P. 129.
TÎRNOSÍRE, tîrnosiri, s. f. Acțiunea de a tîrnosi; ritual de inaugurare, de sfințire a unei biserici.
târnosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnosésc, imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 să târnoseáscă
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
târnosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tirnosésc imperf. 3 sg. târnoseá; conj. prez. 3 sg. și pl. târnoseáscă
târnosíre s. f., g.-d. art. târnosírii; pl. târnosíri
TÂRNOSÍ vb. (BIS.) a consacra, a sfinți. (A ~ o biserică.)
TÂRNOSÍ vb. v. ameți, atinge, bate, boți, chercheli, îmbăta, jegoși, lovi, mânji, mototoli, murdări, păta, șifona, turmenta.
TÂRNOSÍRE s. (BIS.) consacrare, sfeștanie, sfințire, târnoseală, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, târnosanie, târnositură. (ă unei biserici.)
tîrnosí (-sésc, -ít), vb.1. A sfinți o biserică. – 2. A se lua de păr, a se părui. Sb., cr. tronosati, din gr. θρόνος „tron” (Miklosich, Fremdw., 133; Cihac, II, 413), cf. mgr. θρονιάζω (Philippide, Principii, 141). Sensul al doilea este rezultatul unei confuzii cu tîrnui (după Bogrea, Dacor., IV, 850, din rus. trimositĭ). – Der. tîrnosanie, s. f. (sfințire); tîrnoseală, s. f. (sfințire; Olt., ceară care rămîne după sfințirea unei biserici și care se păstrează de obicei).
A TÂRNOSÍ ~ésc tranz. (biserici) A supune ritualului de inaugurare. /<sl. tronosati
tărnosì v. 1. a sfinți o biserică; 2. fam. a se îmbăta. [Serb. TRONOSATI, a consacra].
tîrnosésc v. tr. (sîrb. tronosati, a tîrnosi, d. ngr. thronízo, întronez). Sfințesc, (inaugurez) o biserică.
tîrnosíre f. Sfințire, inaugurare.
TÎRNOSI vb. (BIS.) a consacra, a sfinți. (A ~ o biserică.)
tîrnosi vb. v. AMEȚI. ATINGE. BATE. BOȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. JEGOȘI. LOVI. MÎNJI. MOTOTOLI. MURDĂRI. PĂTA. ȘIFONA. TURMENTA.
TÎRNOSIRE s. (BIS.) consacrare, sfeștanie, sfințire, tîrnoseală, (înv.) obnovlenie, rodină, sfințenie, tîrnosanie, tîrnositură. (~ a unei biserici.)
târnosí, târnosesc, vb. tranz. – 1. A sfinți o biserică. 2. A îmblăti, a lovi: „Toată noaptea l-a purtat (…). Și atâta l-o târnosit, până ce au cântat cocoșii” (Bilțiu, 1999: 190). – Din vsl., bg., scr. tronosati „a consacra” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).
târnosí, târnosesc, vb. tranz. – 1. A sfinți o biserică. 2. A îmblăti, a lovi: „Toată noaptea l-a purtat (…). Și atâta l-o târnosit, până ce au cântat cocoșii” (Bilțiu 1999: 190). – Scr. tronosati.
a târnosi mangalul expr. a pierde vremea.

târnosire dex

Intrare: târnosi
târnosi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: târnosire
târnosire substantiv feminin