SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel).

SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. Așchie care sare când se cioplește sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, bețișor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel).

SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s. f. 1. Bucată subțire de lemn care sare cînd se cioplește sau cînd se sparge un lemn (v. așchie) sau care se taie intenționat pentru a servi la aprinsul focului. Scoase, din cotruța de sub vatră, surcele uscate. SADOVEANU, O. I 329. Irina strînge surcele și vreascuri de pe lîngă gard. BUJOR, S. 59. Poftim... o surcea de lemn și ei nu au curajul să o care, mișeii! ALECSANDRI, T. I 448. La noi taie lemnele, La voi sar surcelele (Melița). GOROVEI, C. 226. Surcica nu sare departe de trunchi, se spune pentru a scoate în evidență puterea eredității. Pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele, se spune în mod ironic celor mai tineri, care cred că lucrează primii într-un domeniu. Ei, am trecut și noi p-acolo. Pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele. DELAVRANCEA, O. II 320. 2. (Mold., la pl.) Prăjituri fărîmicioase făcute din fîșii de aluat, prăjite în ulei; minciuni, uscățele. – Variantă: (1) surcél (STANCU, D. 343, MARIAN, î. 350) s. n.

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle, art. surcélele

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle

SURCEÁ s. 1. așchie, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălângă, (Transilv.) scărâmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.

SURCÉLE s. pl. v. minciună, minciunea, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică.

surceá (-éle), s. f. – Așchie, vreasc, gătej. – Var. surcel. Mr. surțel, surțeao, megl. surțǫl. Lat. surcellus, var. vulgară a lui surcŭlus „creangă” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Pușcariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), păstrat și în it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al cărui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a tăia lemne, a strînge surcele).

surcea f. așchie. [Lat. *SURCELLA = SURCULUS].

surcéa și -ícă f., pl. ele (din surcele, pl. luĭ surcel). Munt. est. Mold. Așchie, bucățică de lemn rămasă de la despicat orĭ de la rinduit (talașĭ). Fig. Banĭ orĭ mîncare inexistentă: Cu ce să plătim, să ne săturăm? Cu surcele? Prov. Surcica nu sare departe de trunchĭ, copiiĭ seamănă cu părințiĭ. – În nord și cĭurcică. V. găteje, vreascurĭ.

SURCEA s. 1. așchie, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălîngă, (Transilv.) scărîmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) gătej, surcică, uscătură, vreasc, (înv. și reg.) tîrș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) șibă, (înv.) șormînt. (Face focul cu niște ~)

surcele s. pl. v. MINCIUNĂ. MINCIUNEA. MINCIUNICĂ. SCOVARDĂ. USCĂȚEA. USCĂȚICĂ.

a face surcele expr. a bate foarte tare.