stih definitie

21 definiții pentru stih

STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ.
STIH, stihuri, s. n. 1. (Înv., pop. și poetic) Vers; p. ext. (la pl.) poezie. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cântare bisericească. – Din sl. stihŭ.
STIH, stihuri, s. n. 1. Vers; p. ext. (mai ales la pl.) poezie. Și-n raftul de la căpătîiul lui am găsit o revistă cu stihuri nouă care m-au mișcat: era oda anului 1840. SADOVEANU, O. VIII 48. Oricum, de-o fi ca-n viitor Să placă stihurile mele, Las mărturie tuturor Că n-ai colaborat la ele. TOPÎRCEANU, P. 197. Ascultați! Stihurile mele sînt jumătate romînești și jumătate grecești. ALECSANDRI, T. I 282. 2. Verset din psalmi sau dintr-o cîntare bisericească. În minte începură să-i licărească stihuri dintr-un psalm. Atunci își cunoscu trezia și se mișcă în așternut. SADOVEANU, P. M. 243. Preotul îi tămîiază cîntînd psalmul acesta, iar corul zice la fiecare stih... SEVASTOS, N. 245. Deci cîntînd aceste evlavioase stihuri, au îngenunchet. DRĂGHICI, R. 47.
stih (înv., pop.) s. n., pl. stíhuri
stih s. n., pl. stíhuri
știh s. n.
STIH s. 1. (LIT.; la pl.) poezie, versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.) 2. (BIS.) verset, (rar) vers. (~ din psalmi.)
STIH s. v. vers.
ȘTIH s.n. (Text.) Împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. [< germ. Stich].
STIHO-, -STÍH elem. „rând, șir, linie”, „vers”. (< fr. stichos-, -stiche, cf. gr. stikhos)
ȘTIH s. n. (text) împunsătură cu acul sau cu un alt instrument. (< germ. Stich)
stih (stihuri), s. n.1. Vers. – 2. Verset. – 3. Poezie. – Mr. stih. Mgr. στίχος (Roesler 576; Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 137), cf. sl. stichŭ. – Der. stihoavnă, s. f. (cîntare bisericească la sfîrșitul vecerniei) din sl. stichovĭna; stihui, vb. (a compune versuri, a versifica); stihuitor, s. m. (versificator); stihiră, s. f. (cîntare la slujba de dimineață), din mgr. στιχηρόν; stihotvoreț, s. m. (înv., poet), din rus. stichotvorec.
STIH ~uri n. 1) înv. pop. Rând de poezie format dintr-un șir de cuvinte, așezate potrivit unor anumite reguli de măsură și cadență; vers. 2) mai ales la pl. rar Creație literară scurtă în versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu
știh, ștíhuri, s.n. (înv.) baionetă.
stih n. 1. vers (azi mai mult ironic): stihuri de dragoste; Beldiman vestind în stihuri de răsboiul inimic EM.; 2. verset din psalmi. [Gr. mod.].
*stih n., pl. urĭ (ngr. și vgr. stihos, vers, d. vgr. stelho, merg în rînd; rus. stih. V. acro-, cata- și di-stih). Vechĭ. Vers (azĭ iron.). Verset din psalmĭ.
2) *vers n., pl. urĭ (lat. versus, d. vertere, a întoarce, a învîrti. V. vĭers, vărs). Șir, (rînd) de poezie (odinioară stih). Versurĭ albe, versurĭ fără rimă, și decĭ fără păreche. – La vechiĭ Romanĭ și Grecĭ, versurile eraŭ metrice, adică după cantitatea lungă orĭ scurtă a silabelor. La popoarele de azĭ, versurile-s ritmice (adică se consideră accentu și număru silabelor) și rimate, ĭar la Francejĭ nu se consideră decît număru silabelor și rima.
stih s. v. VERS.
STIH s. 1. (LIT.; la pl.) poezie, versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.) 2. (BIS.) verset, (rar) vers. (~ din psalmi.)
stih (Biz.) (< gr. στίχος, [stihos] „rând”), verset scurt, luat din psalmi* sau din alte cărți ale Vechiului și Noului Testament, cântat recitativ* și servind ca introducere stihirei* sau unor cântări de stil* irmologic sau stihiraric.
-STIH „rînd, șir, linie”. ◊ gr. stikhos „șir, rînd” > fr. -stiche și -stique, engl. -stich > rom. -stih.

stih dex

Intrare: stih (suf.)
stih suf.
Intrare: știh
știh substantiv neutru
Intrare: stih (subst.)
stih subst. substantiv neutru