stih (stihuri), s. n. – 1. Vers. – 2. Verset. – 3. Poezie. – Mr. stih. Mgr. στίχος (Roesler 576; Murnu 53; cf. Vasmer, Gr., 137), cf. sl. stichŭ. – Der. stihoavnă, s. f. (cîntare bisericească la sfîrșitul vecerniei) din sl. stichovĭna; stihui, vb. (a compune versuri, a versifica); stihuitor, s. m. (versificator); stihiră, s. f. (cîntare la slujba de dimineață), din mgr. στιχηρόν; stihotvoreț, s. m. (înv., poet), din rus. stichotvorec.