SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

SPĂSÉNIE s. f. (Înv. și pop.) Atitudine de pocăință și de smerenie; atitudine de modestie și de nevinovăție (prefăcută). – Din sl. sŭpasenije.

spăsénie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. spăsénia (-ni-a), g.-d. spăsénii, art. spăséniei

spăsénie s. f. (sil. -ni-e), art. spăsénia (sil. -ni-a), g.-d. art. spăséniei; pl. spăsénii

SPĂSÉNIE s. v. izbăvire, mântuire, salvare, smerenie, umilință.

spăsenie f. căință, smerenie: de unde atâta spăsenie? AL. [Slav. SŬPASENIĬE, mântuire].

spăsénie f. (bg. spasenie, d. vsl. sŭpaseniĭe. V. spăsesc). Vechĭ. Mîntuire, salvare: spăsenia sufletuluĭ. Azĭ. Fam. Smerenie, atitudine plină de modestie și nevinovăție (maĭ ales prefăcută): de unde atîta spăsenie de tine?

spăsenie s. v. IZBĂVIRE. MÎNTUIRE. SALVARE. SMERENIE. UMILINȚĂ.